Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Parlamentul, breloc la achizițiile de armament

Zoom Parlamentul, breloc la achizițiile de armament

Lunea viitoare, când țara în lacrimi va comemora doi ani de la accidentul din Colectiv, va fi expirat termenul de consultare publică pe marginea legii prin care Parlamentul va aproba cumpărarea de rachete Patriot.

Sună ciudat să spui

dinainte care va fi rezultatul unui vot într-un parlament democratic, dar de data asta chiar nu e loc de emoții: Parlamentul va aproba cu o largă majoritatate cheltuirea a 3,9 miliarde de dolari americani pentru rachetuțe, fiindcă deja le-am promis la oamenii ăia că le cumpărăm. Iar noi, se știe, chiar dacă nu lăsăm impresia că ne ținem de cuvânt, avem un președinte neamț. Iar în cazul lui chiar funcționează chestia aia cu “Ein Mann, ein Wort!”.

Problema este că,

în cazul acestei achiziții, ar fi fost nevoie cu adevărat ca decizia să o ia mai mult de ein Mann. Sunt și bani foarte mulți la mijloc, este și o achiziție care ar putea fi nu doar controversată, ci de-a dreptul inutilă.

Adepții cheltuirii a 2% din PIB anual pentru armată ne vor explica faptul că dacă ne înarmăm vom părea mai puternici și ne vom descuraja dușmanii. Că dacă vom cumpăra armament de la americani vom fi bine priviți în NATO și apărați cu prioritate. Că avem angajamente pe care trebuie să le respectăm și că dacă nu spargem banii ăștia pe rachetuțe trăim, practic, de pomană.

Elena Udrea era,

pe vremuri, un personaj care ne explica, la fel, că banii pentru Gala Bute erau bani europeni care nu puteau fi cheltuiți altfel. Luni a avut loc o nouă înfățișare în apelul la procesul care, în primă fază, s-a soldat cu o condamnare de 6 ani cu executare, pentru că banii ăia trebuiau, de fapt, cheltuiți altfel.

Problema principală a banilor cheltuiți cu atâta generozitate pentru înarmare este că decizia s-a luat fără consultarea Parlamentului. Singura instituție îndreptățită să decidă asupra unor astfel de proiecte majore a fost ocolită în mod grosolan. Președintele, proaspăt întors din prima sa vacanță de prim om în stat, a convocat la Cotroceni șefii de partide și i-a pus să semneze un pact pentru cheltuieli de înarmare. Pe final de an și-a lansat ideea de proiect de țară, “România educată”, dar fără să-i mai pună pe toți să semneze că vor respecta legea care prevede, încă din 2010, că pentru educație trebuie să se aloce anual 6% din PIB, procent niciodată respectat. Cheltuielile bugetare pentru educație n-au trecut niciodată de 2-3%. Dar ne mai încurcăm în astfel de amănunte? Dacă am fi cheltuit 6% pentru educație, asta ne-ar fi folosit doar nouă, ca națiune. Dar nu ne-ar fi dus pe peluza Casei Albe în veci.

O altă mare problemă e că

Parlamentul este tratat precum o anexă nu foarte utilă a celor care se pricep cu adevărat la adevăratele probleme ale țării. În cazul achiziției de armament, Parlamentul a fost ocolit de la bun început, fără nici o jenă.

În aprilie 2017, ministrul Apărării de atunci, domnul Leș, a cerut Parlamentului să aprobe de principiu un program de înzestrare a armatei. În aprilie, rețineți luna.

Dar deja din luna martie, mai exact pe 27 martie 2017, MApN ceruse Departamentului Apărării al SUA aprobarea pentru achiziționarea de rachete Patriot. Așadar, Parlamentul României a fost consultat de-abia după ce decizia se luase, iar aprobarea Parlamentului României a fost cerută de-abia după ce s-a cerut aprobarea Departamentului Apărării din SUA. Asta înseamnă suveranitate națională, asta înseamnă democrație, în definitiv. Să-ți întrebi propriul parlament de-abia după ce ai cerut acordul fraților mai mari…

Suntem în luna octombrie

și nu prea mai avem mult până la finalul anului. Investițiile României în armament nu au stat nici măcar o secundă într-o dezbatere publică reală. Pare că nimeni nu este interesat de modul în care urmează să se cheltuiască, în următorii ani, 9,3 miliarde de euro. Și nici de ce ne grăbim să cumpărăm, fără a discuta înainte, rachete de 3,9 miliarde de dolari. Cine a decis că Patriot este exact ce ne trebuie? Când a decis asta? Pe baza căror studii, cu ce argumente a venit? Habar n-avem.

Trăim în țara în care s-a ajuns ca două borcane de zacuscă pentru un cămin de bătrâni să fie achiziționate pe SEAP, iar achiziția să fie contestată. Nu lipsește mult ca mulțimile indignate să iasă în stradă, cerând linșarea celui care, în loc să dea 2,50 lei pe un borcan, a dat 2,54 lei. Dar o achiziție enormă, de 3,9 miliarde de dolari, nu trezește nici un fior, deși traseul său este mult mai alambicat și mai ascuns decât al oricărei achiziții publice din ultimii zece ani.

Suntem de acord că trebuie condamnați oameni pentru orice prejudiciu mai mare de 0 lei produs prin abuz în serviciu, dar aplaudăm faptul că cineva a decis deja, fără să ne întrebe pe noi sau pe reprezentanții noștri în Parlament, cum trebuie cheltuite miliarde. Mai mult, acel cineva se grăbește, pentru că, deși Parlamentul nu a aprobat această achiziție, până la finalul lui 2017 trebuie plătită prima tranșă a achiziției, respectiv 764.780.000 de dolari.

Da. Fără ca legea să fie votată de Parlament, americanii așteaptă deja banii, până la 31 decembrie.

Mai mult nici măcar nu trebuie spus, căci aparent patriotismul bate democrația.

1.653 de vizualizări

2 comentarii

  1. #1

    Pāi neamtul ne stie de mameluci, de-aia face ce vrea freza lui.

  2. #2

    Neamtul e fudul dar prostl. Fraier e Dragnea da ca nu ii respinge achizitia (grupul minoritatilor abia asteapta sa fie pus la lucru). O amenintare cu bata e efectiva daca din cand in cand aceasta este si folosita.
    Dragnea, esti pe pozitie, Foc!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia