Onești, pe la mijlocul anilor ’80, la o ediție a Zilelor „G. Călinescu”. Pe atunci orașului i se spunea oficial Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar localnicii tot Onești îi ziceau. Dacă trimiteai acolo o scrisoare, cu vechiul nume al orașului pe plic, epistola ajungea totdeauna la destinatar.
Povestea Zilelor „G. Călinescu” începuse în 1969. Mulți invitați, care nu știau cum apăruse istoria acestor trei zile călinesciene, erau convinși că la Onești se născuse criticul. Gazdele nu-i contraziceau, dar zîmbeau subțire. Poetul Constantin Th. Ciobanu, care se ocupa de soarta acestor zile încă de la prima ediție, preciza totuși, de dragul adevărului, că G. Călinescu era fiul spiritual al orașului, împăcînd astfel certificatul de naștere al criticului cu recenta tradiție culturală a Oneștiului.
Din cîte știu, dar e posibil să mă înșel, în 1968, scriitorii din Onești, cu poetul Ciobanu în frunte, ar fi vrut să înființeze o revistă literară la ei în oraș. Le-au luat fața băcăuanii cu argumente irefutabile. Bacăul era capitală de județ, plus Ateneu, revista de odinioară a lui Tabacaru, îngerul cultural al orașului. Venit la București să înduplece forurile, poetul de la Onești nu s-a lăsat. Adică acest oraș nu merita să aibă și el o recunoaștere culturală? Păi, să aibă, i se răspunde, dar cum? Lovit de aripa inspirației, Ciobanu cere înființarea unei sărbători culturale a urbei. Și cum să se cheme sărbătoarea asta? „Zilele G. Călinescu!”, ar fi zis poetul, pe tonul solemn al unei îndreptățiri indiscutabile. Dacă ministrul de atunci al Culturii ar fi stat mai bine cu istoria literaturii române, Constantin Th. Ciobanu s-ar fi întors acasă cu coada între picioare. Or, avîntatul și tenacele poet a cîștigat, fără să mintă, dar jucînd la cacealma. I-a dat de înțeles ministrului că G. Călinescu avea o legătură cu Oneștiul, iar ministrul a mușcat momeala.
În acel an, scriitorii din Onești scoseseră bani din buzunar ca să meargă mai departe marele festival al orașului, la care veneau autorii cu blazon din toată țara. Fondurile lor n-ar fi ajuns, dar poetul Ciobanu s-a dus peste tot, să mai facă rost de bani și mai ales de-ale gurii, care nu se găseau, chiar dacă aveai bani să le cumperi, anunțînd la județ și la Primărie că Zilele „G. Călinescu” se vor ține pe banii scriitorilor și ai cititorilor din oraș. Din nu știu ce motiv, unul dintre poeții orașului, Gheorghe Izbășescu, se certase cu ceilalți scriitori locali. N-a luat parte la Zilele „G. Călinescu”, iar în semn de disidență își vopsise părul într-un roșu portocaliu și se plimba prin centru, în calitate de curiozitate locală, dacă tot nu putea să ia cuvîntul la festival. În anul următor am aflat că poetul și-a vopsit părul într-o nuanță de negru asemănătoare cu aceea pe care i-o știa lumea din oraș drept culoarea lui naturală. Se împăcase cu confrații săi din oraș, dar rămăsese disident, de astă dată politic. Or, nu mergea să apară prin oraș cu părul vopsit în roșu, cînd el bombănea împotriva partidului care avea un steag de aceeași culoare.
1.441 de vizualizări
