Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sporturi ciudate care ar trebui să devină probe olimpice

Zoom Sporturi ciudate care ar trebui să devină probe olimpice

Hai s-o recunoaştem deschis: Olimpiada de la Londra e o chestie foarte plictisitoare. Ba chiar jenantă, aş zice, pentru că putorile alea de englezi nu s-au obosit să inventeze nişte probe mai acătării, ci au venit tot cu gimnastică, scrimă, canotaj şi alte chinezării pe care le-am văzut deja acum patru ani la Beijing. Nu mai zic de Atena 2004; grecii ştiu să facă pagubă şi nani, nicidecum chestii originale.

Prin urmare, se impun noi probe de concurs. Sporturi noi, populare, interesante şi listate cu grijă mai jos:

Căratul nevestei – Apărută la Sonkajärvi (Finlanda), cursa e deschisă oricărui bărbat capabil să-şi care nevasta în cîrcă pe o distanţă de 253,50 m. Atenţie, că există reguli: „nevasta“ trebuie să aibă minimum 17 ani şi 49 kg (deci Radu Mazăre are nevoie de 3-4 modele deodată) şi nu cumva s-o daţi de pămînt, că sînteţi penalizaţi cu 15 secunde. Cîştigătorul primeşte greutatea nevestei în bere şi nevasta se pregăteşte de proba a doua – „Căratul bărbatului din şanţ în gard“. Ceea ce sună şi mai bine, pentru că olimpicii români o fac flenduri la probele de băieţi şi toată lumea aşteaptă medalii de la echipele de fete.

Boxoşahul – Creaţia francezului Enki Bilal este un sport pentru intelectualii fini, care ştiu să răspundă unui gambit la rege cu pumni în gură. Partida durează 11 runde (4 minute de şah, 2 de box) şi se termină fie cu mat, fie cu KO. Deşi n-aţi crede, să ştiţi că şahiştii sînt cei avantajaţi: boxoşahul le permite să-şi îndese în mănuşa dreaptă nu doar o potcoavă, ci întreg calul, în timp ce stînga e burduşită de cărămizi, perfect justificabile cu „au rămas de cînd am mutat turnul la H2“.

Cursa de nuduri – Are loc anual în Pamplona şi seamănă de minune cu celebra cursă de tauri, cu diferenţa că aici participanţii nu fug de cireadă, ci de hainele pe care le-au lăsat în urmă. Deşi n-a fost nimeni rănit deocamdată de o pereche turbată de nădragi sau luat în colţi de un sutien feroce, noi vă recomandăm să fiţi prudenţi în continuare.

Kabaddi – Singurul sport idiot care a pupat o Olimpiadă, mai exact pe aia din ’36 de la Berlin. Cîştigă echipa care-şi ţine cel mai mult respiraţia, chestie care nu ne miră deloc: Kabaddi vine din India rurală, singura ţară din lume unde băştinaşii se spală în acelaşi fluviu în care-şi aruncă şi morţii să putrezească.

 



2 comentarii

  1. #1

    Kabaddi Kabaddi Kabaddi :))) Dac-ai stiut-o p-asta, nu esti asa tanar cum credeam.

  2. #2

    O alta Proba noua este Saltul cu Parasuta pe Copii din Public.
    Parasutistul isi alege un Copil din Gloata care asista la Concurs, Copil care va fugi in Zig-Zag pe Campul unde se tine Mitingul aviatic.
    Scopul este ca Parasutistul sa cada exact pe Tinta propusa inainte sa atinga Solul.
    Pe linga Parasuta obligatorie, Parasutistul are voie sa poarte o Pereche de Gheare si un Cioc.
    Proba a fost castigata acum o Saptamina de un Roman.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia