Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Olimpic la matematică, surprins să constate în urma unui calcul că a primit mai puțini bani decât sportivii

Zoom Olimpic la matematică, surprins să constate în urma unui calcul că a primit mai puțini bani decât sportivii

Un elev premiat la Olimpiada Internațională de Matematică a constatat ieri, în urma unul calcul complex, că suma pe care a primit-o din partea Guvernului este mai mică decât cea alocată unui sportiv medaliat la Londra. Elevul nu vrea să intre în detaliile realizării respectivei operații matematice, deoarece implică termeni mult prea tehnici, dar s-a arătat dezamăgit față de atitudinea lui Victor Ponta.

”Inițial, am crezut că premierul a făcut o eroare elementară de calcul. Se mai întâmplă uneori, dacă nu ești atent, să-ți dea că 120.000 de euro e egal cu două mii de euro, cât am primit eu. Dar imediat mi-am dat seama că n-are cum. Premierul nu a făcut toate calculele de capul lui, ci s-a luat și el după alții”, a explicat elevul de ce crede că în spatele diferenței de bani se află reaua intenție a Guvernului.

Elevul se întreabă acum de ce Victor Ponta, dacă tot a vrut să păcălească pe cineva la bani, nu i-a ales pe sportivi, știut fiind că aceștia sunt mult mai slabi la matematică decât un medaliat cu aur la Olimpiada Internațională. Iată cum spune tânărul olimpic că ar fi procedat, din postura de șef al Guvernului: ”Dacă eram în locul premierului, mă duceam la băiatul ăla care a luat medalie la haltere și-l întrebam: Tinere, ce medalie ai luat? Bronz, zice el. Nu-i bine, de ce-ai luat doar bronz? Dacă iei mai puțin de argint, vii cu bani de-acasă, că statul nu ți-a plătit ție antrenamentele ca să-mi vii cu locul 3.”



3 comentarii

  1. #1

    Din pacate, stirea asta nu e falsa.

    Partea si mai urata e ca pentru 2011 tot nu ne vom lua banii, in ciuda tuturor presiunilor publice facute…

  2. #2

    mai taci ba tocilarule… u cu calculele tale. sti tu ce e ala sport? soarec de biblioteca

  3. #3

    Problema e ca saraci suntem toti.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia