Într-un articol publicat în 1989, înainte ca multe regimuri comuniste din Europa de Est să se prăbușească, Francis Fukuyama susținea că istoria a ajuns la final, în sensul că, odată cu victoria incontestabilă a democrațiilor liberale, se oprește și evoluția ideologică. După 22 de ani, luat poate prin surprindere de desfășurările ulterioare, Fukuyama aduce un amendament verdictului inițial; istoria nu s-a sfârșit în 1989, ci mult mai devreme, în jurul anului 1800. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, statul modern liberal, cu tot ce implică el, era deja prezent pe harta lumii. Ce a urmat în următoarele secole n-a fost decât răspândirea acestui model, pe care popoare din America de Sud, Asia, Africa și Europa de Est au încercat să-l copieze, cu mai mult sau mai puțin succes.
Întrebarea de la care pornește Fukuyama e atât de simplu de formulat încît pare imposibil să-i dai un răspuns: cum s-a ajuns la statul modern liberal și, mai ales, de ce a apărut el pentru prima oară tocmai în Europa de Vest, ținând cont că acum zece mii de ani toate comunitățile umane erau organizate identic, în cete de vânători și culegători? Dacă în ”Sfârșitul istoriei și ultimul om” (publicată în 1992, ca o extindere a eseului care l-a făcut celebru) Fukuyama susținea că avem de-a face cu o evoluție necesară, care duce în mod inevitabil către apariția și răspândirea democrației liberale, în ”Originile ordinii politice” (2011) filosoful american crede mai degrabă că am avut un mare noroc că s-a ajuns aici. Ba mai mult, e convins că lucrurile se pot schimba în rău oricând, progresele făcute până în acest moment nefiind bătute în cuie.
În viziunea lui Fukuyama, organizarea politică liberală are trei caracteristici: un stat puternic, domnia legii și posibilitatea de a-i trage la răspundere pe actorii politici. Între acest elemente nu există o legătură necesară, ele au apărut de-a lungul timpului independent unul de celălalt și pot fi întâlnite în continuare, în diferite combinații. Rusia are un stat centralizat puternic și organizează alegeri aparent democratice, însă îi lipsește domnia legii. În India, justiția funcționează ceva mai bine, dar statul se mișcă foarte greu. China poate să transforme peste noapte în realitate proiecte monumentale, dar ăsta e cam singurul lucru cu care se poate lăuda. Liderii partidului comunist se plasează deasupra legii și nici nu pot fi trași la răspundere de populație.
Pentru ca un stat să poată fi numit liberal, trebuie să îndeplinească toate cele trei condiții, bifate pentru prima dată în Marea Britanie și, la scurt timp după, în Danemarca. Drumul până în acest punct a fost unul foarte lung, mai ales că Fukuyama îl consemnează pornind de la organizarea cetelor de cimpanzei. Ca și cimpanzeii, primii oameni erau ființe sociabile, care umblau în bande mici, de vânători și culegători. Odată cu descoperirea agriculturii, care face posibilă susținerea unei populații ceva mai mari, omul devine sedentar, organizându-se în triburi în care legătura de sânge este esențială. De fapt, acesta e principalul obstacol care stă în calea apariției unui stat puternic. Tendința naturală a omului este de a-și favoriza propriile rude, iar apariția statului trebuie să fie însoțită de un răspuns la următoarea întrebare: cum să înlocuiești loialitatea față de trib cu loialitatea față de stat?
Soluția găsită de Imperiul Otoman a constat în folosirea sclavilor în armată și administrație. Tinerii cei mai promițători din comunitățile creștine din Balcani erau antrenați ca ieniceri sau școliți pentru a face parte din birocrația Imperiului. Deși se aflau de multe ori în funcții cheie, ei aveau statutul de sclavi ai sultanului. Astfel, mișcările Imperiului Otoman ajungeau să fie articulate de oameni loiali în primul rând statului, care nu erau revendicați de legături și obligații tribale.
Dispariția legăturilor tribale în Europa de Vest s-a produs mult mai devreme. Fukuyama preconizează că acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după creștinarea triburilor germanice, ca urmare a regulilor impuse de Biserică cu privire la căsătorie. Fără nicio legătură cu dogma creștină și urmărind strict interesul material al Bisericii, aceste reguli urmăreau limitarea producerii de urmași. Erau interzise căsătoria între veri, leviratul (căsătoria văduvei cu fratele soțului mort), divorțul și adopțiile. Într-o epocă în care speranța de viața era de 35 de ani, multe familii, respectând acest reguli stricte, ajungeau să nu aibă niciun urmaș de sex masculin care să moștenească averea clanului, iar pământurile erau donate Bisericii. Această strategie a clerului a avut și efectul neașteptat al ruperii legăturilor tribale și al îmbunătățirii condiției femeii, care capătă drepturi nemaiîntâlnite în alte comunități.
Odată cu dispariția legăturilor tribale, individul rămâne lipsit de apărare în fața pericolelor. De aceea, apare feudalismul, o formă de organizare cvasicontractuală, bazată pe vasalitate față de lorzii mai puternici, care puteau furniza protecție. (Dacă acceptăm explicația lui Fukuyama, pare de neînțeles de ce în ”Game of Thrones” există relații feudale asemănătoare celor din Europa medievală, însă nu și o instituție asemănătoare Bisericii, care să fi contribuit la apariția acestora).
Ca și în ”Sfârșitul istoriei și ultimul om”, Fukuyama e influențat puternic de evenimente curente atunci când schițează o imagine a omenirii în ultimele câteva mii de ani. Odată cu ascensiunea, în ultimul deceniu, a unor puteri economice ca India și China, devine evident că povestea apariției statului modern liberal nu mai e strict europeană. Primul stat care înlătura organizarea tribală, conform lui Fukuyama, a fost creat de dinastia chineză Qin, în secolul al treilea înaintea erei noastre. Indienii nu au avut un stat la fel de puternic, dar au reușit să limiteze, printr-un sistem complicat de caste, influența suveranului. În acest punct, europenii au ajuns abia în secolul al XII-lea odată cu Concordatul de la Worms, când Biserica Catolică devine autonomă, căpătând dreptul de a numi episcopi, lucru pe care până atunci îl făcea Împăratul Sfântului Imperiu Roman.
”Originile ordinii politice” e abia la primul volum, care urmărește evoluția organizărilor sociale din preistorie până la revoluția franceză. Al doilea volum e încă în lucru și probabil că n-o să aibă nicio legătură cu primul dacă la știri vom auzi de evenimente pe care Fukuyama nu le-a prevăzut.
Francis Fukuyama – The Origins of Political Order: From Prehuman Times to the French Revolution, 2011.
Tocmai vroiam sa scriu „Oameni buni, sariti, Dan Panaet a inceput sa scrie serios, ceva nu e in Regula, something is rotten in the State of Denmark !!”.
Dar citind si ultima Fraza…m-am linistit. :-))
Poate ar fi mai corect, ca in paragraful 6 cuvintul ‘preconizeaza’ sa fie inlucuit cu ‘presupune’.