Ce soartă pe bietul Pantazi Ghica! După ce că era cocoşat şi avea ochii holbaţi ca broaştele, n-a rămas nimic din el ca autor. Nemurirea i-au asigurat-o Eminescu şi Caragiale, bătîndu-şi cumplit joc de el. Dar şi ghebosul Pantazi le-a servit materie primă, pe alese. Făcea chefuri cu scandal, ieşea pe stradă cu butoiul de vin în căruţă şi cu lăutari pe de lături, era fript după curve şi nu i-ar fi scăpat vreo partuză.
Lui Carol I i-a organizat o vînătoare în care i-a adus în bătaia puştii un urs dresat de ţigani, să nu păţească Vodă ceva. Şi cînd dă ursul cu ochii de augustul vînător, începe să danseze, de i-a trecut prinţului cheful de vînătoare şi i-a căşunat pe organizator. La o petrecere, povesteşte Caragiale, se retrage Pantazi în întunericul unui iatac, unde-l aştepta o damă. Nu era dama, nici măcar un travestit ca azi, ci unul care i-a dat peste mîna jos pipăitoare, de fuge amorezatul în mijlocul iernii doar în nădragi şi în cămaşă pînă la o cafenea. Cînd îl văd, clienţii pică pe jos de rîs: falsa damă îi înnegrise faţa lui Pantazi cu chinoroz cît îl mîngîiase în iatac, pe întuneric.
