Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Top 3 cunoscători ai vinului

Zoom Top 3 cunoscători ai vinului

Dacă ați fost acasă de Paște, cel mai probabil ați ajuns să beți și vin. Și dacă ați băut vin, sigur ați dat peste un expert prin zonă care să vă explice cum stă, de fapt, treaba cu vinul.

1) Somelierul „Nu-mi vorbi mie de vin” – Îl recunoști ușor după ochii închiși și expresia scremută de pe față pe care o afișează de fiecare dată cînd ține un pahar în mînă și îi amestecă conținutul ușor, ca un pervers care se joacă singur pe sub palton în stația lui 41. A fost o dată în Italia și-a cumpărat o sticlă de vin de la Carrefour Express, experiență care-l transformă automat în degustătorul personal al papei. „Dom’le, lasă-mă cu poșirca asta de la noi. Dumneata știi că io am fost chiar în vie la domnul Montepulciano? M-au lăsat să mîngîi boabele de strugure în timp ce o virgină de 23 de ani le zdrobea în picioare. Nu-mi zice mie că știi vin! Eu știu vin! Tu știi că io am băut vin de Chile? De Africa de Sud? De Noua Zeelandă? De Antarctica? Tu știi că io am fost acolo cînd Iisus a transformat apa și m-a rugat să gust?”

2) Somelierul „Eu fac vin acasă” – Are o privire iscoditoare și te abordează în cele mai neobișnuite locuri: în lift, pe masa de operație, la pisoar. „Dragul meu, n-are rost să ne mai ascundem. Ți-o zic direct pentru că știu că te întrebi: da, e adevărat, eu fac vin acasă, pentru că vinul meu e singurul vin în care pot să am încredere. Tu știi ce bagă ăștia în vin? Bagă otravă. Am auzit că sînt demenți care bagă și struguri. Dar de ce să te riști, de ce să dai bani cînd poți să faci vin acasă în cadă? Vrei să guști din vinul meu? Lasă-mă să-ți dau din vinul meu. Întîmplător, am astea două sticle la mine. Nu plec niciodată fără ele.”

3) Somelierul „progresist” – Respinge tradiționalismul din zona vinurilor și e deschis mereu spre experiențe noi. Atît de noi încît dor. „Oamenii închiși la minte nu înțeleg asta, dar singurul vin cu adevărat bun e ăla pe care-l bei cu Pepsi. Se întrepătrund gusturile, e viitorul! Dacă Dumnezeu nu voia să bem vin cu Pepsi, de ce a făcut Pepsi-ul atît de accesibil? De ce a inventat vinul la pungă? Tu știi că vechii danezi beau vinul din craniile dușmanilor lor? E o idee veche, dar de ce să n-o facem din nou? Cu Pepsi!”

1.995 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia