Statul paralel a scăpat din gingiile fără dinți ale PSD, care l-au molfăit vreme de doi ani și jumătate, mai mult gîdilîndu-l, e drept, dar atrăgînd cumva atenția asupra lui. Acum, dintr-o dată, el a dispărut, ca și cum i-ar fi căzut PSD-ului din gură într-o gaură de canalizare. A redevenit subteran, s-ar zice, fiindcă la suprafața partidului n-a mai rămas nimic care să amintească de trecerea lui furioasă prin dosarele de cadre. Premierul Dăncilă zice că n-a știut de existența lui fiindcă a fost plecată din țară nouă ani. Noua conducere a partidului a retractat insultele aduse „noii Securități” și „Binomului” și s-a dedicat muțeniei, lăsînd rușinea, penibilul și răzbunarea să cadă exclusiv asupra condamnatului Dragnea. Sfintele idealuri ale colaboraționismului au fost întinate, par să zică în cor pesediștii anti-Dragnea, iar dictatorul a fost executat așa cum se cuvine pentru subminarea pactului cu Serviciile.
Numai că, într-un colț îndepărtat al galaxiei roșii, pe o planetă tînără și aproape necunoscută, rebelii încep să se adune ca să lupte împotriva imperiului baronilor. Liviu Pleșoianu, deputat PSD, a încins aripa vigilentă a partidului și îndeamnă la război total împotriva „impostorilor”, „lașilor”, a celor „cocoțați în vîrf”, care au „predat PSD” sistemului.
Pleșoianu e plantat de Dan Voiculescu în PSD prin jgheabul Antenei 3 și face parte, poate fără știrea lui, din planul unui bătrîn securist de a-și construi rețele în politică. Numai că Pleșoianu s-a dovedit mai perspicace decît s-au așteptat pesediștii și a depășit limitele misiunii. Un tînăr inteligent, educat, plăcut, atent la nuanțe nu e greu să strălucească într-un partid de proști. Pleșoianu și-a construit cu răbdare o cauză onorabilă din supravegherea abuzului judiciar, a poliției politice, a ceea ce există sub porecla statului paralel. S-a documentat, a argumentat, a ieșit la bătaie, a practicat o sinceritate convingătoare și a arătat energia și curajul care i-au lipsit întotdeauna PSD-ului. A fost un soldat aproape solitar prin onestitatea și hotărîrea lui, și, de aceea, niciodată luat în calcul de șefi pentru o promovare.
Acum, tînărul Pleșoianu încearcă recuperarea memoriei statului paralel. După întemnițarea lui Dragnea, partidul a fugit de concluziile ei ca dracul de tămîie. Frica și lăcomia par să-și fi dat iarăși mîna la căpătîiul PSD. De aceea, steagul fluturat de Pleșoianu – deocamdată mic, dar anunțînd averse și vijelii – măsoară nivelul de impostură al noii conduceri. Pleșoianu forțează, pe fondul unei evidente derute generale, o candidatură la președinție, un congres extraordinar, o confruntare cu baronii care au semnat presupusul contract de vînzare-cumpărare cu Cotroceniul. Iar din această luptă dialectică între nou și putrezit pot răsări, ca din fertilizarea cu bălegar, vlăstarele de mîine ale social-democrației.
2.731 de vizualizări
