Este la conducerea celui mai mic stat din lume, dar asta nu-l afectează prea tare. Ca dovadă, nu s-a apucat să conducă mașini puternice, mari și zgomotoase, doar ca să compenseze.
De când e Papă, întâmplările se povestesc la Vatican foarte concis. El a interzis luxul de orice fel, inclusiv pe acela de amănunte.
Din cauză că Papa Francisc are simpatii de stânga și e foarte tolerant cu abaterile de la morala creștină, foarte mulți oameni sunt acum literalmente mai catolici decât Papa, așa că expresia nu mai e la fel de puternică.
S-a confruntat recent cu o grevă a soldaților din Garda Elevețiană, care au cerut să fie plătiți în franci elvețieni, pentru a-și putea achita ratele la creditele ipotecare. Unul dintre membrii Gărzii, mai nervos, chiar a fluturat halebarda spre Papă, dar s-a împiedicat din cauza pantalonilor bufanți și a căzut cu bărbia în ciment.
E un suporter convins al francezilor, motiv pentru care ținuta sa oficială are aceleași culori ca steagul lor de război.
A putut să spună câteva cuvinte în română după ce a făcut meditații cu Donald Tusk.
Atunci când Viorica Dăncilă a fost în vizită la Vatican, prim-ministrul român i-a adus Papei cadou niște semințe de la o stațiune de cercetări legumicole de lângă Buzău. Reacția Papei nu mai are nevoie de nici un comentariu: „Of, nu la semințe de-astea mă refeream. Barem pet-ul de Neumarkt e ăla pe care l-am cerut?”.
Jurnalista Emilia Șercan l-a abordat pe Papă în legătură cu Arhivele Vaticanului, deoarece are bănuiala că multe cărți de acolo sunt plagiate.
1.477 de vizualizări