Hălci

Radu mușcă plictisit din tortilla lui cu pui rece și brînză telemea, practic o șaorma tristă pentru grași care vor să se păcălească că mănîncă sănătos, dar o șaorma tristă care costă la fel o șaorma veselă pentru oameni revoltați că au băgat manele la Neversea. În timp ce număra în gînd de cîte ori mai trebuie să mestece ca să uite de foame, Radu fu brusc asurzit de debitul logoreic al doamnei blonde cu rădăcini negre de la masa de vizavi. „Păi, în Elveția cînd am fost… Acolo condiții. Curățenie! Oameni civilizați, nu ca la noi! Domnule, acolo nu vedeai un gunoi pe stradă, spălau zilnic. Și oamenii, cînd se văd, își dau bună ziua! Așa sînt de civilizați.” Scîrbit de cît de civilizați sînt elvețienii, dar mai ales de șaorma lui tristă, Radu se șterse la gură, se ridică de la masă și își continuă periplul în mall doar ca să se întîlnească din nou, zece minute mai tîrziu, cu doamna vopsit blondă cu rădăcini negre în fața exponatului “Fălci”, adică o jumătate de rechin cu gura căscată ca la dentist spre o vitrină cu chiloți danteloși de damă. Încurajată probabil de experiența civilizatoare din Elveția, doamna vopsită blondă cu rădăcini negre își îndesa odrasla de 10 ani și 300 de kile în gura rechinului, chiar dacă micuța chifteluță de la IKEA părea destul de speriată, ba chiar acuza că vreo doi dinți ai rechinului îi intră în buci. „Taci dracu’, Ianis, și bagă-te în rechin! Bagă-te, mă, în rechin să-ți fac poză, că nu mori! Mă, nesimțitule, tu vrei să te mai iau vreodată la mall? Bagă-te în rechin!”