Chiar dacă întîmpină dificultăți de înțelegere a lumii în care trăiește, Klaus Iohannis înțelege că PNL se îndreaptă încet-încet spre o criză majoră de încredere, care poate afecta serios rezultatele în cele două runde electorale de la finalul anului. Înțelege, așadar, că Guvernul Meu ar avea nevoie de o schimbare. O schimbare de ritm sau de competență nu e posibilă, asta e clar pentru toată lumea, inclusiv pentru Iohannis. Prin urmare, se pune problema unei schimbări de personal.
O remaniere, cum s-ar grăbi Ludovic Orban să zică, e, însă, prea puțin, fiindcă premierul în persoană e cel care, de fapt, îl scoate din sărite pe președinte. Orban a ajuns prea puternic în partid, prea ineficient la Guvern și prea independent față de Cotroceni. Așa se face că Iohannis a ajuns la ideea remanierii totale, adică la schimbarea lui Orban.
Figura ar trebui făcută repede, în Parlament, unde guvernul ar trebui dat jos. Repede și cu mînă străină. Iar pentru această faptă a fost contractat PSD-ul lui Marcel Ciolacu.
În ultima vreme, Opoziția de stînga a început să agite moțiunea de cenzură cu o vioiciune pe cît de suspectă, pe atît de lipsită de noimă. Ciolacu zice că va da jos Guvernul Orban, hodoronc-tronc, în condițiile în care lupta politică din opoziție e foarte convenabilă pentru PSD, mai ales în perspectiva apropiatelor alegeri.
PSD e singurul partid parlamentar care poate monta o majoritate cu care să dea jos guvernul. Dacă îl dă jos, îi face un mare cadou politic adversarului Iohannis. Îl scapă, adică, de Orban, fiindcă Iohannis nu-l va mai numi iar. Cît despre numirea unui premier de la PSD sau din partea stîngă, asta rămîne o glumă pe care Ciolacu o poate spune în continuare colegilor de partid mai slabi de minte. Astfel, PSD și-ar slăbi și mai tare poziția politică, devenind instrumentul prin care Iohannis își face curățenie în ograda liberală. Iar ăsta e al doilea cadou pe care PSD i-l face lui Iohannis.
De altfel, decembrie e aproape, cu alegerile lui parlamentare, iar PSD nu vrea să scape ocazia să-și trimită cadourile în avans.
2.574 de vizualizări






