Am citit cartea asta cu nostalgia masochistă după rău a celui ce descoperă că poate fi și mult mai rău. Paolo Giordano a scris-o în zorii pandemiei, în martie, și a văzut, pe măsură ce scria, că gluma e din ce în ce mai groasă. Ucigător de groasă. M-am ferit pînă acum de cărțile despre infecția asta universală. M-am mulțumit cu știrile de tot felul, cu opiniile de pe FB ale prietenilor și cu Jurnal din celulă și ogradă, serialul lui Liviu Antonesei. Așa că, de data asta, dacă primele pagini ale cărții nu mi s-ar fi părut potrivite cu datele mele meteo din ziua aceea, l-aș fi lăsat, fără regret, pe Giordano în pandemia lui personală.
Cartea e scrisă cu calm. Autorul nu face pe expertul care se simte dator să ne dea lecții și nici nu-și confundă buricul cu centrul pămîntului. Însușirile astea, pe care nu le-aș fi luat în seamă înainte, acum mi se par indispensabile. Paolo Giordano e fizician și iubitor de matematică dinainte de a se fi apucat de scris romane. Spune că și-a păstrat slăbiciunea pentru matematică și recunoaște că e „tocilar”. Din cartea asta pare un tip mulțumit de sine însuși care n-are prea multe să le reproșeze celorlalți. Poate că și din cauză că-i merge bine cu literatura și cititorii îl prizează. Iar dacă are și nemulțumiri – sigur are! –, nu simte nevoia să ne vorbească despre ele. O persoană care și-a intrat în rol. Dacă ați observat, pandemia asta ne-a schimbat pe ici, pe colo. Pe unii i-a făcut mai irascibili, pe alții mai toleranți. Giordano e dintre cei mai toleranți, dacă nu cumva între timp a luat-o în răspăr, ajuns la exasperare. S-a mai întîmplat.
N-am citit nici un roman de Paolo Giordano. La noi au apărut trei, printre care și cunoscutulSingurătatea numerelor prime. Așadar n-am cum să fac comparații între această carte și ce-a mai scris el pînă atunci. Textele din În vremea contaminării sînt însemnări scurte și ultrascurte, ordonate cronologic și scrise fără înflorituri literare. Mai bine. Giordano spune într-unul dintre ele că le-a scris ca să nu uite ce s-a întîmplat și convins fiind că pandemia asta ne va schimba pe toți, inclusiv pe el. Nu sînt foarte sigur de asta. Îi va schimba pe cei care-și dau seama de ceea ce ni se întîmplă, dar ce să schimbe la cei ce trec prin această nenorocire ca gîsca prin apă? Poate doar să-i facă să declare victorioși la sfîrșitul pandemiei, în cor și fiecare în parte: „V-am spus că asta e o invenție!”. Mai e apoi și categoria celor ce cred că există coronavirusul, dar privesc toate restricțiile prin care trecem acum ca pe o lungă paranteză în viața lor, în așteptarea normalității. Aceștia din urmă vor fi cel mult supărați pe lume, fiindcă nu mai e la fel ca înainte. Pe termen lung, nu-mi fac iluzii prea mari nici despre cei care iau în serios această experiență, printre care mă număr. Sîntem făcuți să uităm, așa că nu vom trăi prea multă vreme cu această povară nesuferită în spinare. S-ar putea să avem însă, din cînd în cînd, coșmaruricare să ne strice nopțile și să ne viziteze, ziua, senzația apăsătoare că ne urmărește ceva primejdios. Altfel, aceia dintre noi care nu țin jurnal în această perioadă, mai degrabă se vor strădui să-și șteargă din cap această odioasă poveste.
Poate și ca să-și țină temerile sub control, Giordano citește pandemia printr-o convingătoare grilă matematică, încît să n-aibă sentimentul de neputință prin care trecem cei mai mulți. Spre deosebire de alți autori, tipul nu caută vinovați, nici nu se războiește cu autoritățile italiene, la fel cum îi scutește și pe chinezi de arătarea acuzatoare cu degetul. Sîntem prea conectați unii de alții, spune Giordano, indiferent de țara sau continentul în care trăim, pentru a ne putea feri la timp de epidemii. Așa că, una peste alta, pentru răspîndirea pandemiei sîntem toți de vină, nu ca persoana X sau Y, ci în calitate de membri ai unor mulțimi date. Ceea ce nu ne împiedică să căutăm țapi ispășitori, unii, sau să ne dăm drept liberide orice constrîngeri, alții, în paguba uneori mortală a altora. Giordano e convins că această pandemie se va sfîrși. Nu profețește cînd și nici nu încearcă să socotească cît de mari vor fi pagubele. Ne sfătuiește, în schimb, să numărăm zilele și „să dobîndim înțelepciunea inimii” ca să nu fi suferit în zadar.
Paolo Giordano, În vremea contaminării, traducere de Anamaria Gebăilă, Editura Polirom, 2020.
