Au mai multe kilograme-n plus decît coşmarele lui Mencinicopschi şi sînt ieşite de multişor din orice garanţie tabloidă. Dar scot panglici din fund (mă rog, e o şmecherie la mijloc), cîntă cum nu te-aştepţi On the Good Ship Lollipop (Shirley Temple), Dream On (Aerosmith), I Will (Radiohead) sau chiar My Girl’s Pussy (care nu ştiu de unde vine, dar e clar ce vrea să spună) şi au un simţ al umorului mai sexy decît orice pictorial din FHM.
În plus, sînt pe bune: nişte artiste de varieteu burlesque din patria genului (America), reunite de regizorul Mathieu Amalric într-o poveste comică şi elegiacă despre turneul unei scandaloase trupe de gen în Franţa. O ţară foarte diferită de a noastră, unde spectatorii aplaudă frenetic o duduie dolofană în chiloţi cu paiete, care mănîncă un pumn de dolari, iar copiii citesc înainte de culcare reviste de benzi desenate.
Nu sînt un consumator de striptease (cu excepţia Ditei Von Teese, pe net) şi nici pe departe un stilist al formelor rubiconde. Dar, după primele zece minute, devenisem fanul indiscutabil al bombei platinate Miranda Coclasure (Mimi Le Meaux, cum apare pe generic), cu tot cu tatuaje, şi între timp am epuizat repertoriul Suzannei Ramsey (Kitten on the Keys) de pe YouTube. Mă aflu, deci, în situaţia întrucîtva perversă de a recomanda entuziast şi fără discriminări un film* premiat pentru regie la Cannes, inadecvat pentru spectatorul român mediu. Mai ales pentru ăla care crede despre burlesque că l-a inventat Christina Aguilera şi-l ştie pe actorul Mathieu Amalric doar din Quantum of Solace.
Aşadar. Nu rataţi Turneul şi grăbiţi-vă: nu mai are mult de stat pe ecrane. E un semi-road-movie cu multe hoteluri, pauze de ţigară, cîntat şi sex, cu maşini, cu trenuri, cu pene roz şi umor negru. E american (în sensul în care John Cassavetes, cel mai apropiat reper de peste Ocean, e francez) şi e anti-hollywoodian, vorbind clar şi precis, în stilul vechilor documentarişti, despre tradiţionala relaţie love-hate dintre Franţa şi America. Iar Amalric (Le scaphandre et le papillon, ca să dau un singur exemplu notabil), impresarul nevrotic, alcoolic, aproape falit şi semi-şarlatan, pe care n-a vrut să-l joace iniţial, e la fel de bun ca Cristi Puiu în Aurora. Tournée e al patrulea film pe care-l regizează. Începeţi cu ăsta.
Dacă doriţi să recomand
1) Chung Hing sam la / Chungking Express (Hong Kong, 1994, regia: Wong Kar-Wai). La Cinemax – duminică, 28 august, ora 0,45. Heroină, poliţişti, dragoste, pakistanezi. Un film care aproape l-a făcut să plîngă pe Tarantino să plîngă, deşi, la cît de bun e, ar fi trebuit să-i provoace o erecţie.
2) Artificial Intelligence: AI / Inteligenţă Artificială (SUA, 2001, regia: Steven Spielberg). La Pro Cinema – sîmbătă, 27 august, ora 20. 15 ani a lucrat Stanley Kubrick la proiectul ăsta despre roboţi foarte umanoizi şi relaţia lor complicată cu oamenii robotizaţi. În cele din urmă, i l-a pasat lui Spielberg şi a ieşit ceva care stă-n picioare (mai ales vizual) şi chiar dansează, dacă ne referim la robotul interpretat de Jude Law.
3) Valhalla Rising (Danemarca-Anglia, 2009, regia: Nicolas Winding Refn). La HBO – sîmbătă, 27 august, ora 22,55. Superb şi ininteligibil.
