12 septembrie
Azi eram la mine în birou, mă ungeam cu ulei de motor pe la încheieturi, când am auzit gălăgie în curtea palatului. Niște copii țipau ca din gură de șarpe, ca-n vremurile bune, când se sunase de ieșire și eu nu îmi încheiasem încă ora. Am ieșit să văd ce se-ntâmplă. Se pare că doi sepepiști îi placaseră pe elevii de clasa a șaptea care veneau la mine la meditații.
– Păi, mă, băieți, le-am zis eu băieților de la SPP, nu v-am zis că azi e zi e meditații?
– Ba da, șefu’. Și tocmai de-aia n-am vrut să-i lăsăm pe copiii ăștia să vă deranjeze în timp ce meditați.
– Băiete, faci două greșeli elementare. Tu crezi că eu meditez singur? Tu crezi că eu am gânduri pe care să mi le-ascult la mine-n cap? Și a doua greșeală: dacă fac meditații cu mine însumi, nu rezolv nimic, pentru că eu nu pot să-mi dau bani mie și să ies în câștig.
13 septembrie
Dragă jurnalule, mâine începe școala. În sfârșit, mai scap și eu puțin de Carmen. În lipsă de elevi, a stat toată vara cu gura pe mine, ca să mă-nvețe pentru a zecea oară verbele modale din engleză și felul în care se formează timpul trecut.
– Dragă, eu știu toate lucrurile astea, i-am zis, până la urmă. Nu vrei mai bine să-ți aduc niște copii la meditație? Abia mai facem și noi un ban.
14 septembrie
În sfârșit, prima zi de școală. Azi mi-am pus trenciul pe mine, mi-am acoperit capul cu o pălărie și, protejat de mască, am început să dau târcoale unei școli de-aici, din cartier, ca să le șoptesc elevilor mai slabi de înger vechea mea replică de agățat clienți:
– Psst, psst! Băiatu’, nu vrei niște meditații la fizică? Am termodinamică, mecanică, optică, tot ce vrei tu. Numai marfă bună.
– Domnule președinte…
– Băi, Câțule, tu ești? Ce dracu’ faci cu șapca aia pe cap? Fără chelie era să nici nu te recunosc.
– Păi, încercam să mă infiltrez printre elevi ca să le vând economie libertariană.
– Treci înapoi la Guvern! Ăsta e teritoriul meu.
– Nu pot, acolo dă domnul Orban lecții de chitară.
Cîțu a plecat privirea în pământ și a dispărut rușinat printre pâlcurile de elevi. Foarte inspirat a fost. Altfel ar fi trebui să compună forța F1 a șutului meu în cur cu forța gravitațională F2, ca să afle rezultanta R a traiectoriei lui viitoare.








pentru dormeo: raspunsul /solutzia il /o gaseshti la spitalu’ Colentina.. intreaba de.. .
@c-tin gigescu: dezvolta, informatule / gigelule.