Adio, carne

Am la parterul blocului un măcelar arab cu niște pulpe să mori și să te trezești pe lumea cealaltă înconjurat de 72 de virgine. Și nici carnea pe care o vinde domnul Selim nu e rea. Am luat de vreo două ori de la el și vita e atît de fragedă încît e de ajuns să te uiți mai tăios la ea și se desprinde singură în fîșiuțe crocante și delicioase care te trimit direct într-un bazar oriental, înconjurat de rodii, lămîi și colesterol afară din limitele normale. De oaie nici n-are rost să mai zic, că poate mai sînt și copii care citesc. Marea mea problemă e că niciodată n-am bani cash la mine, marea lui problemă e că, de fiecare dată cînd îl întreb dacă acceptă plata cu cardul, îmi spune „Da! Da’ io nu știu să operez! Așteapt vine colega!“. Prima oară am crezut că-i pe bune și chiar am stat vreo zece minute belind ochii printre lipii și apă de portocale așteptînd să vină colega. „Totuși, cînd vine colega?“ „Aaaa,nu acum! Nu știu! Poate vine oricînd. Colega zăpăcit tare!“ Au urmat alte trei dăți cînd pofteam la mirodenie cărnoasă și am băgat capul să întreb dacă a venit colega, niciodată nu venise colega, ceea ce m-a făcut să mă gîndesc serios că colega nu există în realitate și că Michelangelo-ul cărnii nu vrea să accepte plata cu cardul pentru că face evaziune fiscală. Într-o zi chiar m-am hotărît să dau buzna în șandrama și să-l întreb în față: „Domnu’ Selim, dumneata faci evaziune fiscală sau pur și simplu nu vrei să-mi vinzi carne cu cardul pentru că nu-ți place fața mea acoperită de mască?“. Și ce să vezi? Taman în ziua în care voiam să dau buzna peste domnul Selim, am găsit-o pe „colega“ la casă, „colega“ fiind un alt domn arab, cu vreo 50 de kile peste domnul Selim. „Bună ziua, sînteți colega domnului Selim?“ „Da, eu sînt colega.“ „Și io care credeam că nici nu existați…“ „Poftim?“ „Nimic, dar dacă tot v-am prins, vreau și eu trei fripturi de vită. Dar vreau să plătesc cu cardul.“ „Aaaaaa, cu cardul! Io nu știu operez cu cardul, numai domnul Selim.“