Doctorul Taxi și domnul Trist

Am mers într-o noapte c-un taximetrist cu personalitate multiplă. Dar nu din ăla mișto, cum vezi în filmele americane, care are o personalitate savant de renume mondial, alta e o balerină și alta e un englez care a trăit la mijlocul secolului al XIX-lea. Ăsta era pur și simplu doar foarte confuz în legătură cu tot ce face și tot ce i se întîmplă. Mi-a mărturisit din prima că el face și taximetrie, și Uber, și Bolt, dar îi urăște pe ăia cu carsharing-ul. De asemenea, nu crede în virus, dar poartă totuși mască, că el mai e și pompier la descarcerări, și mai cară „COVIZI“ gravi, dar să nu-mi fac griji, că oricum îi testează aproape zilnic la serviciu și pînă acum n-a avut nici pe dracu’. Totuși, în virtutea faptului că la serviciu îi testează pe gratis, omul meu se întreba dacă e etic din partea lui să facă și taximetrie, și carsharing, că dacă se îmbolnăvește de-acolo și duce la serviciu? „Păi, parcă nu credeați în virus.“ „Nu cred, dar am rezervele mele.“ Tot calupul ăsta de informații mi-a fost livrat în maximum 30 de secunde, ceea ce a făcut restul călătoriei destul de ciudățel. Noroc că tot el a spart gheața c-un subiect la fel de relevant. „Băga-i-aș în morți să-i bag pe ăștia cu trotinetele lor electrice! Îmi vine să-i calc pe toți! Am și eu electrică, mai merg uneori cu ea.“