Porca miseria

Cîndva în toamnă, cînd lucrurile erau nasoale, dar nu atît de nasoale, am căutat cea mai izolată cazare de pe Booking, din județul cu cea mai redusă rată de infectare la mia de locuitori. Am găsit o căsuță de sine stătătoare, la granița dintre Gorj și Mehedinți, ne-am tras trei rînduri de măști și am plecat. Paradoxal, pentru ceva atît de izolat a fost o variantă mai mult decît mulțumitoare, cu pisică și gărgărițe incluse în preț, gazdă dezinfectată și multă pădure pustie de jur împrejur. Singurul lucru care ne-a pus ușor pe gînduri a fost o observație a proprietarei care a ținut să ne reamintească de cel puțin trei ori că încălzirea se face prin podea. „E sensibilă, sau…?“, am întrebat, temîndu-ne de vreo problemă ascunsă care urma să ne lase în frigul obișnuit din apartamentul de acasă. „Nu, nu, n-are nimic, dar să nu lăsați mîncare pe jos că se strică. Vă zic pentru c-am mai avut oaspeți care au venit și-au tăiat porcul aici și după aia au lăsat organe pe jos și s-au stricat.“ „Și-aveți des oaspeți care vin aici să taie porcul?“ „Oho, n-aveți idee ce-i aici în fața casei!“ Apoi ne-am uitat amîndoi spre peluza pătată din fața casei, ea cu mîndrie, eu închipuindu-mi deja bălțile de sînge și sutele de porci măcelăriți fără milă, ca-n documentarele alea cu japonezi care masacrează balene. Dar, pînă la urmă, poate că nu-i o idee așa de rea să existe și turism de tăiat porcul. De ce să te faci de rîs alergînd guțanul în parcare printre blocuri cînd poți să închiriezi un spațiu special unde să te simți bine și să-ți faci și treaba în același timp?