Rambo și frații săi

Am fost la farmacia de jos să-mi iau o periuță de dinți. Era aproape de ora de închidere, așa că bodyguard-ul mi-a făcut o favoare deosebită că m-a mai lăsat să intru, iar cu ocazia asta am observat că s-a schimbat bodyguard-ul și în locul bătrînelului fragil de dinainte, care putea fi răpus de orice rafală mai violentă de curent, noul zdrahon are maximum 60 de ani, 30-45 de kile și o constituție fibroasă de Bruce Lee al canalelor. Ce mi-a plăcut cel mai mult la el însă erau mănușile. Omul avea niște mănuși de piele fără degete, cu zeci de ținte ascuțite pe fiecare pumn. Am remarcat asta pentru că bătea lumina în ele și scînteiau fermecător în mii și milioane de luminițe. De asemenea, am remarcat asta pentru că, tot timpul cît am plătit periuța de dinți, omul își pocnea degetele nervos în spatele meu și țintele ascuțite clincăiau ca niște clopoței veseli care se lovesc unii de alții. Am zîmbit politicos pe la mască și m-am abținut de la comentarii comice și poznașe pentru că e evident că farmaciile au devenit un loc foarte periculos dacă bodyguarzii au început să aibă mănuși cu ținte, boxuri, lanțuri și, foarte probabil, ghioage cu cioburi de sticlă înfipte în vîrf, fiecare muchie ascuțită fiind muiată în toxină otrăvitoare de broască amazoniană.