Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Olanda ar putea fi prima țară care legalizează călătoriile în timp

Zoom Olanda ar putea fi prima țară care legalizează călătoriile în timp

Autoritățile olandeze au anunțat că se gândesc tot mai serios să scoată de sub incidența Codului Penal călătoriile în timp, deoarece s-a demonstra că nu sunt periculoase pentru sănătate. ”Multă vreme s-a crezut că e riscat să te întorci în trecut, deoarece îți poți omorî bunicul înainte ca acesta să apuce să aibă copii”, explică Maarteen von Haarduungeendaartdtfg, membru ar parlamentului olandez. ”Dar dacă ți-ai omorât bunicul, atunci tu nu te mai naști, deoarece nu se mai naște nici părintele tău, iar dacă tu nu te-ai născut, atunci cine l-a omorât pe bunicul tău? Apare aici un paradox. Până acum, călătoriile în timp au fost interzise pentru a evita paradoxurile de acest fel. Recent însă ne-am dat seama că e o prostie să interzici un lucru doar pentru a evita niște paradoxuri. Viața e plină oricum de paradoxuri, ca de exemplu faptul că, deși România e o țară săracă afectată de criză, cumpără extrem de multe mașini de lux. E acesta un paradox? Este. S-a gândit cineva să dea o lege prin care să împiedice apariția lui? Nu s-a gândit. Viața e plină de situații paradoxale și paradoxul bunicului e doar una dintre ele, a continuat parlamentarul olandez, care inițial a vrut să-și păstreze anonimatul pentru a nu-i fi pocit numele.”

Nu se știe ce decizie va lua legislativul batav, însă multe persoane sunt sceptice în privința legalizării călătoriilor în timp. ”Sincer, nu cred că legea va trece de parlament. Dacă trecea, sigur se întorcea cineva din viitor ca să ne dea și nouă vestea cea bună”, afirmă un membru al societății civile, care de ani buni încearcă să călătorească în timp, însă o serie de legi ale fizicii extrem de stricte nu-i permit să facă acest lucru. El vrea în primul rând să-și verifice o teorie mai veche, potrivit căreia timpul e rotund, iar dacă mergi foarte mult în viitor ajungi în trecut.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia