Scurtă dare de seamă de la înscăunarea Guvernului Cîțu 1 barat (19)

Războiul. Războiul nu se schimbă niciodată. Vestea că Putin vrea să ajute Ucraina să călătorească în Rusia fără să se miște măcar un metru străbătuse ca un fior întregul cabinet. Dacă Volodea nu se potolește la Kiev și merge mai departe? Dacă ajunge cumva la…?

– Stimați colegi, nu fiți îngrijorați, vă asigur că sînteți în siguranță, spuse Ciucă cu aerul de fin cunoscător. Asta păru să-i mai liniștească. Ca orice societate subdezvoltată cultural, românii au tendința să vadă pricepere și aptitudine cînd li se flutură prin fața ochilor o uniformă mulată pe burtă.

– Toate studiile strategice făcute de aliați arată același lucru, continuă Ciucă. Oricît ar încerca, rușii n-au nici o șansă să ajungă la conturile noastre din Elveția.

Întregul cabinet răsuflă ușurat. Sau poate fluieră economia a pagubă la vederea lor, greu de spus. În orice caz, prinseseră curaj.

– Dar ce facem dacă vin înspre granițele patriei noastre România? întrebă Cîmpeanu.

– Redesenăm hărțile! Luăm un împrumut extern pentru retipărire. Lansăm, în sfîrșit, „România educată“. Și, oricum, educația produce analfabeți funcțional, nu e ca și cum ar înțelege vreunul ce scrie pe hărțile actuale.

– Băi, nu se poate să  cedăm țara asta atît de ușor! sări Cîțu de la picioarele Stăpînului. Trebuie să recrutăm noi soldați. Să-i chemăm în țară pe căpșunari, să-și dea viața pentru patrie! Românii trebuie să știe că România are nevoie de sacrificii! E nevoie de o generație de sacrificiu!

– Florinele, știu că sună ipocrit din partea unui ministru al Muncii celebru doar prin faptul că e alergic la muncă, dar dacă nu taci din gură te pocnesc cu poșeta în care strîng pietre de rîu să-mi pavez curtea! șuieră revoltată Turcan. Băi, îmi vine înapoi caviarul cînd te aud. Ce-ai avut în cap când ai debitat o asemenea enormitate?

– Păăăăi, mă gîndeam… începu sfios Cîțu.

– Aș zice că faci progrese, dar știu că niciodată n-ai avut proprietatea termenilor, mormăi Barna pentru el.

– Așa, la ce te gîndeai? îl ispiti Turcan.

– Mă gîndeam că ar mai fi ceva de furat și de stricat în țara asta. Și ar fi păcat să cadă pe mîna străinilor. Prin noi înșine, nu?

– Bravo, Florinele, ești un liberal adevărat!

– Cu toții sîntem niște liberali adevărați pînă cînd părăsim primii corabia pentru un alt partid, fu de acord Bode. Dar ce facem dacă vin rușii? Toată lumea știe că ăștia conduc beți și fac scandal. Polițiștii mei nu s-au apucat de meseria asta ca să-și pună viața în primejdie. A, că mai omoară din greșeală cîte-un civil, asta e altceva. Dar rușii cică sînt mai înarmați decît clanurile de țigani de la noi, deci nici măcar de slugi pe pază n-au nevoie. Să vorbesc cu niște clanuri să ne invadeze, poate ne apără și de ruși?

– Vă faceți griji degeaba, interveni din nou Ciucă de la înălțimea competențelor sale. Nu am cumpărat noi rachete de la americani?

– Doar le-ați plătit, rînji strălucitor, ca o stea roșie, fantoma lui Iliescu de deasupra lor. De venit, încă n-au venit.

– Poate o să vină pînă atunci.

– Da, pe autostrada Bechtel… rînji Iliescu din nou.

– Eu zic altceva, interveni Drulă. Dacă atacă rușii cu rachete sol-sol – și eu, personal, nu mi-aș risca tancurile pe drumurile proaste din Moldova –, ar fi mult mai simplu să-l trimitem pe Klaus I la graniță să rezolve problema prin magnetismul său natural.