Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pandele și nudul rațiunii

Zoom Pandele și nudul rațiunii

Oana Lovin a schimbat televiziunea și funcția. A plecat de la RTV, unde lucra mult din stradă, cu Șoșoaca și încă una blondă, și a ajuns la studio, frumos, muncă de birou, că destul a plesnit-o meteorologia toată iarna la proteste.

Oana Lovin face videochat, performează în fața camerei de ani buni, legătura de sparanghel și trupul ei nu au secrete. Fiecare cu meseria lui, până la urmă. Doar că uneori meseriile intră în coliziune. Cum ar fi meseria șefului de la Metropola TV, unde lucrează acum Oana Lovin, și meseria Oanei Lovin. Metropola TV este a Primăriei Voluntari, iar Florentin Pandele deține și Primăria Voluntari, și Voluntariul, și păsările care survolează Voluntariul. Dar de meserie, la bază, cum ar veni, Pandele e familist și creștin și foarte tradiționalist. Întrebarea este, bineînțeles, cum se împacă familistul Pandele cu orificiile Oanei Lovin. Să nu ne facem iluzii, Oana Lovin nu s-ar plânge pentru o sârmuliță niciodată. Nici dacă i-ar intra în talpa piciorului, să spunem. Oricât de dureros ar fi, ar strânge din dinți și ar merge mai departe, spre bucuria clienților de pretutindeni. Îmi imaginez cum apare Oana Lovin pe plasma de neam prost a lui Pandele înconjurată de zeci de icoane. Îmi imaginez cum domnul creștin tradiționalist Pandele, alături de soție, de doamna Gabi, își fac exercițiile de seară vegheați de realizatoarea TV de la Metropola TV, Oana Lovin. Și îmi mai imaginez cum, în timpul orelor de videochat, Oana își face reclamă la emisiunea TV, acolo unde clienții ei o pot vedea așa cum nu au mai văzut-o niciodată: îmbrăcată.

Aștept emisiunea cu obraznicul ăla de Teodosie turnătorul securist, în care să se dezbată, printre altele, egalitatea de gen în fața Domnului, în fața bărbatului și în fața primarilor atotputernici. Va fi șansa Oanei de-a se reabilita în ochii publicului și de-a se întoarce cu inima împăcată la fanii ei adevărați, într-o muncă infinit mai onorabilă decât mizeria în care s-a băgat.

3.616 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia