Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Spune-mi pe cine pui la TVR ca să-ți spun cine ești

Zoom Spune-mi pe cine pui la TVR ca să-ți spun cine ești

Cu prea puține excepții, la conducerea TVR au fost numite persoane al căror singur merit a fost devotamentul față de partidul care le-a propus. Unii dintre cei puși acolo, slugoși, dar cel puțin inteligenți, alții – și slugoși, și proști. Dar mai ales nepricepuți în ale televiziunii. Cei inteligenți, dacă n-au fost în stare să facă bine TVR-ului, cel puțin nu i-au făcut rău. La noi e și ăsta un merit. Proștii, în schimb, au lăsat urme adînci pe drumul mediocrizării televiziunii publice. Încît TVR a trecut de la partizanatul pentru un partid la partizanatul pentru altul, după cum se mișca pendulul puterii în Parlament.

Unii dintre șefii acestei instituții au transformat-o în goarnă de partid și în ciomag politic. Au strălucit în această privință istoricul Răzvan Theodorescu și dramaturgul Paul Everac. Răzvan Theodorescu s-a înconjurat de foști turnători la Securitate și de lichele ariviste. Cel supranumit Cap de Cauciuc va rămâne în istoria TVR pentru manipularea ticăloasă a opiniei publice din timpul manifestațiilor de la Piața Universității și al mineriadei din 13-15 iunie, cînd una se întîmpla în stradă, grozăvii filmate de reporteri străini, care au scandalizat opinia publică din întreaga lume, și cu totul altceva apărea la TVR, care pe atunci își spunea și Liberă. Imagini cu minerii veniți să facă ordine în București, în aplauzele suboamenilor încîntați că minerii îi băteau criminal cu răngile pe „golani“ și pe trecătorii suspecți, bătăi care nu apăreau la TVR.

Mai tîrziu, adică și după ce a trecut epoca Everac, în încercarea de a părea echidistanți, șefi ai TVR s-au străduit să nu supere pe nimeni. Așa că, atunci cînd a apărut concurența particulară de după experimentul SOTI, televiziunea publică a luat-o în jos cu audiența. Prima mare lovitură a încasat-o de la PRO TV, care părea prima televiziune în culori din România, față de TVR despre care ai fi zis că emitea în cenușiul unui alb-negru de pe vremea lui Ceaușescu.

Audiența pierdută a TVR, ca și organigrama uriașă a acestei instituții, ar impune ca postul de director general să fie scos la concurs de proiecte, nu încredințat politic unuia sau altuia. Nu s-a întîmplat asta nici acum. Așa că, probabi, TVR va fi în continuare o instituție interesantă mai curînd prin scandalurile din interior decît prin oferta de pe sticlă. Cît despre reformele meritocratice cu care se lăudau înainte de alegeri două dintre partidele din coaliție, astea sînt, ca și TVR o dată pe săptămînă, în revizie tehnică.

1.761 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia