„Pisicuţo – mi-a zis azi-noapte Şefu’, mîngîindu-mă pe creştet –, ştii că semeni cu Victor Ponta?“ „Dar eu sînt blondă, domnule preşedinte!“ – am ridicat eu capul. „La UE toate pisicile sînt negre“ – a icnit dînsul. „Hai, ia şi bea lăptic!“
► La ora cînd aştern (ce cuvînt frumos!) aceste rînduri, nu ştiu care este rezultatul alegerilor, dar de un lucru sînt sigură: mi-e dor de o coabitare ca de mama.
► „Domnule preşedinte“ – l-am întrebat eu odată pe Şefu’, pe la începutul mandatului doi – „cum era la Anvers?“ „Era frig“ – a răspuns dînsul meditativ. „Ploua tot timpul. Stăteam în birou şi mă uitam pe geam: în faţă marea, în spate adjunctu’. La stînga şi la dreapta – fişiere. Viaţă de cîine.“ „Dar cînd veneau navele noastre?“ „Cînd veneau, navele noastre veneau rar, vai de mama lor! Nu tu o portocală, nu tu o banană, numai minereu. Aveam minereu peste tot, şi-n albul ochilor. Lopătam la el cîtu-i ziulica de lungă, să nu ascundă marinarii în cală chestii de-astea, whisky, blugi, să ne facem de ruşine. Cu belgienii nu te joci: dacă găseau în cală un bax de Chivas, sechestrau nava. Numai eu ştiu cîte mineraliere am salvat, că se-ndoiau fişierele de-atîta Levy-Strauss.“
(va urma)
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012
