De ce: Pentru că nu toată lumea poartă fulărele, bărbuţă şi fesuţ în timp ce soarbe, la modul ironic, dintr-o bere belgiană de care n-a auzit nimeni, la -10 grade, în Atelierul Mecanic. Unii dintre noi au, pur şi simplu, accente de snobism din ăla oldschool, burghez. Şi-odată-i apucă cheful s-o ardă like normal people, la o masă fabricată în secolul XXI, gen. Să bage-n ei un morman de scoici preparate finuţ, c-un iz acceptabil de usturoi, ascultîndu-l, într-o relativă tihnă intelectuală, pe remarcabilul trompetist de jazz Emil Bîzgă, care, în mod normal, se manifestă plenar la New York. În această perioadă, Emil susţine un curs la Conservatorul din Bucureşti şi cîntă aici miercurea, după ora 19, acompaniat modest de un laptop. Presupun că, după falimentul stabilimentului, o să cînte-n altă parte, de preferat într-un cvartet.
Unde: În Bucureşti, pe strada Ştirbei Vodă nr. 4, pe locul în care se afla legendarul restaurant Velvet, un soi de Casa di David a anilor ‘90. Acum sălăşluieşte aici o corcitură de cafenea şi club, intitulată Expression.
Cine: Dive de cafenea însoţite de cocalari downtown, cu mecle şi cămăşi de cocalari uptown (deci nu există nici un dubiu), dar şi oameni normali, care au prins oferte pe net sau care, pur şi simplu, s-au săturat pînă-n gît de Centrul Vechi.
Cît: Băuturile sînt perfect abordabile (Pilsner Urquel – 14 lei, Latte Macchiato – 11 lei), dar, în caz că vrei să le faci o figură frumoasă prietenilor, pregăteşte-te să decartezi 250 de lei pentru un platou de scoici de patru persoane, care e cel mult pentru două, dar pe genul hipsteri somalezi. Au şi tortul casei, atunci cînd bucătarul îşi aduce aminte să-l facă. Uneori uită, chiar şi atunci cînd el este inclus în mod expres în oferte. Oricum, e bine de ştiut că, după ora 20, trebuie să te grăbeşti cu comanda dacă vrei să mai prinzi clătite cu gem. Sau gem. Sau o chelneriţă disponibilă. Cert e că, de la un moment dat încolo, îţi vin clătite cu Nutela, indiferent ce-ai comandat.
Cum: Serviciile sînt stupefiant de proaste şi pînă şi cele mai banale comenzi întîrzie la fel de mult ca Apocalipsa. Normal, pe undeva: aici funcţionează două chelneriţe, dintre care una frizează simpla incompetenţă, iar cealaltă – cel mai desăvîrşit cretinism. Nu vă imaginaţi că rezolvaţi ceva chemînd şeful de sală. Sînt absolut convins că scopul gagiului e să-şi falimenteze în mod deliberat patronul, pentru ca apoi să pună el mîna pe spaţiu şi să-şi tragă o şaormărie.
W.C.: Curat. Şi, perfect explicabil, nu stai niciodată la coadă.
Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012
