Într-un mare complex comercial era şi un stand cu cărţi, de la enciclopedii la reviste, era şi duduia de la stand, pe scaun, privind pierdută spre hol. Am trecut din nou pe acolo: era la fel de imobilă şi de acră, cu ochii spre clienţii cu cărucioare.
A treia oară am văzut-o la plecare, cînd am răsfoit un volum; vorbea la telefon cu cineva: „Mă plictisesc de mor, tu, ce greu trece timpul!“. Mi-am permis să întreb: „Vă plictisiţi cu atîtea cărţi?“. Indignarea i s-a aprins în ochii goi, de peşte fiert: „Adică să citesc?“. De fapt, nu ştiu legile branşei: o fi ca la barmani, adică nici cei care vînd cărţi n-au voie să consume din marfă…
Publicat în Cațavencii, nr. 1 (79)/2013
