Despre Sammy, supraponderala între două vîrste, a doua și a treia, întoarsă după douăzeci de ani acasă, într-un orășel din Kansas, ca să-și îngrijească sora muribundă, și rămasă aici, înțepenită într-o slujbă plictisitoare, nu sînt prea multe de spus. Nu-i nici frumoasă, nici din cale-afară de deșteaptă, umblă nemachiată și în același tricou mai multe zile, știe că e diformă și că platforma cîntarului protestează cînd o vede apropiindu-se, dar nu-i pasă, e împăcată cu sine însăși, se simte OK în pielea ei.
Timpul curge altfel într-un orășel de provincie, mai încet decît în metropolă, deci lumea are timp și pentru alții. Să le comenteze pata de pe bluză, kilogramele în plus sau lipsa partenerului. Și nonconformista Sammy e un subiect gras în bîrfa satului. Pentru că refuză să intre în rîndul lumii, nu se potrivește în poza localnicului fericit de fațadă. După moartea surorii la care ținea foarte mult, rătăcește pierdută prin viață, fără să-și găsească locul. Sătulă de problemele familiale pe care se simte datoare să le rezolve (mama alcoolică, tatăl aproape senil, care trebuie supravegheat ca un copil, ca să nu facă pozne, cumnatul dealer de droguri, încurcat cu cea mai bună prietenă a nevestei), își petrece week-end-urile singură, în chiloți, cu o bere în mînă. Singura chestie care o scoate din starea asta de blazare e să le cînte exclușilor și indezirabililor care se adună, în fiecare sîmbătă seara, la sediul unei congregații, după ce-a fost tîrîtă acolo de un fost coleg de școală gay, care i-a reamintit de talentul de coristă în liceu. Amorțită sentimental în restul timpului, Sammy simte că trăiește cu adevărat doar atunci cînd le cîntă necunoscuților cu care împărtășește aceeași soartă, cu tot patosul și disperarea, o piesă cu mesaj. Dac-ar ști românește, ar găsi foarte potrivite acordurile lui Alifantis pe versurile lui Bacovia: Singur, singur, singur / Vreme de beție / Ce melancolie / Singur, singur.
Deziluzionant de sincer, Somebody Somewhere vorbește despre viața omului obișnuit, direct, fără complicații și sofisticării: personajele există prin ele însele, simplitatea scenariului mutînd accentul pe dialogurile reale, de un emoțional autentic (foarte dificil de prins, apropo), și pe un umor trist, gen haz de necaz, observațional, despre cum e să te simți nedorit sau respins din cauza felului cum arăți, judecat de ceilalți conform principiilor de comunitate mică, în care fiecare trebuie să fie într-un anumit fel și să facă neapărat anumite lucruri. Pentru sătulul de convenții și ipocrizii în căutarea unui sens, care nu vrea să plece dintr-un astfel de loc, singura soluție e să-și găsească gașca sa de outsider-i, de congeneri care te acceptă așa cum ești, grupul în care contează cine ești, nu cine ar trebui să fii.
Somebody Somewhere e pentru Generația X, oamenii ajunși la vîrsta întrebărilor profunde și a răspunsurilor posibil neplăcute. Ce e fericirea? Să te înconjuri cu obiecte și să spui că te-ai realizat, ca-n visul românesc? S-ar putea să fie un alibi prea subțire la procesul vieții tale de la midlife crisis, cînd nu mai ești nici tînăr, ca să privești înainte cu speranță, dar nici prea bătrîn, ca să te uiți în urmă cu regret.
https://www.youtube.com/watch?v=K3sqnljyJy0
Somebody Somewhere, 2022-, dramedie pentru Generația X, creat de Hannah Bos și Paul Thureen, șapte episoade de 24-28 de minute, difuzat de HBO, disponibil și pe HBO Go.
