Puțină lume știe că Uniunea Scriitorilor din România nu are nici un reprezentant în boardul ICR. O fi vreo lucrătură? Vreun guvern mondial din umbră?. Deși motive să dai cu bulgări după statul cel lacom și hoțoman sînt destule, în cazul ăsta, atenția publică ar trebui să-și schimbe fustița. De ce? Simplu, cînd s-a făcut strigarea și după ce au cîntat cocoșii s-a prins Uniunea că trebuia să formuleze o cerere și să trimită un reprezentant. Și uite-așa, de lene, din neglijență, a rămas fără coledzi. Și, cum nepriceperea are toate motivele să fie furioasă, de cîte ori vine vorba de ICR, președintele Manolescu își aduce aminte cu resentiment că a rămas pe lumea asta un fotoliu neocupat. Așadar, deunăzi, aflînd domnia sa că s-a ținut un soi de concurs pentru aprobarea finanțării unor traduceri, a consultat lista – și ce să vezi?, un favurit al domniei sale a rămas pe dinafară.
Acu’ să nu vă-nchipuiți că țin partea ICR. Luat la bani mărunți, e de mirare că ICR mai respiră. Ambiția lui Ponta și a lui Antonescu de a nimici orice suflare de vînt dinspre Băsescu a văduvit Institutul de jumătate din fondurile de care dispunea. Fiecare departament a rămas să rezolve primele și cele mai grele cazuri de pe listă, lăsînd pe dinafară zeci, poate sute de proiecte. Nu c-ar fi rele, neinteresante ori prea ușchite, nu. Nu-s bani, ăsta e adevărul.
Aha, simt că v-am captat interesul. Unde-s bani puțini e bătaie multă, iar pile – cîtă frunză și iarbă. Deci anul ăsta a fost cu ochi frumoși, cu interese, cu cabale. Are dreptate Manolescu, carevazăzică!
Ei bine, nu. Că ne place, că nu ne place, aprobarea fondurilor s-a făcut în funcție de dosarul depus de editorul străin. Date exacte, costuri, date de apariție, contract ferm cu scriitorul român, traducător, tiraj, promovare. Așa se face că, la fel ca în toți acești ani, fiecare dintre cei care nu au intrat sau care au prieteni și nepoți care nu au ajuns la fonduri a avut ceva de mîrîit. Firește, și Manolescu al nostru.
Și pe cine să se răzbune? Păi, pe un confrate, pe un coleg. Neînțelegînd că nu valoarea contează aici (ICR nu face axiologie) domnul președinte compară cărțile apărute în română, considerînd că autorul sau titlul trebuie premiat, indiferent de condiții. Încă o dată, repet, dl Manolescu e depășit de chestii simple, pe care nu le înțelege. Dacă ar fi știut să umble cu un computer, ar fi știut. Așa, neștiind, a dat cu bățu-n baltă și cu invectiva în dl Ștefan Borbely: „Dacă ne uităm însă pe componența acesteia, constatăm că nici unul din membrii ei nu are competența necesară. Ştefan Borbély n-a practicat critica de evaluare decît, poate, la debutul său, fiind cunoscut, mai degrabă, ca teoretician, în marja multiculturalismului american.“
Orice om cît de cît onest ar fi în stare să spună cu mîna pe inimă că nu a citit o prostie mai mare. Nici o jignire mai nedreaptă. Dar nu contează. În turnul de fildeș al iubirii de sine, Nichi nu poate concepe că a pierdut partida. f.i.
