Am căutat ani în șir un bar de roacheri fioroși. Genul ăla de bodegă insalubră în care pînă și boxele se sperie de playlist, iar craniile de pe tricourile negre ar clănțani din dinți de frica celorlalți clienți.
"Hai cu mine, că am găsit locul perfect", mi-a susurat perfid un amic. Zis și făcut. Am luat taxiul, am ocolit de trei ori pe aceeași stradă, am ratat milimetric același maidanez scîrbos, am ajuns. A meritat? Evident! Clienții erau cu adevărat fioroși: în timp ce gagicile lor țopăiau printre mese pe niște chestii considerate penibile încă de-acum zece ani, ei stăteau jos și le păzeau cu strășnicie paharele cu limonadă.
Publicat în Cațavencii, nr. 6(84), 2013
