Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnalul lui Andrew „Cobra“ Tate (fratele lui Tristan Tate)

Zoom Jurnalul lui Andrew „Cobra“ Tate (fratele lui Tristan Tate)

2 februarie

Sunt de multe zile aici, nu mai știu exact câte. Cineva ar putea spune că le-am pierdut șirul. Doar că eu nu pierd niciodată. Doar bărbații slabi pierd, pentru că cedează în fața dorinței femeilor de a urmări un calendar și de a ține mereu cont în ce zi se află, raportat la acel calendar. Eu prefer să mă conduc după propriul meu calendar interior. E vorba de calendarul pe care l-am înghițit în grabă atunci când au intrat peste noi mascații, întrucât conținea probe importante.

3 februarie

Sunt în închisoare, n-am mai băut cafea de 30 de zile și mașinile mi-au fost puse sub sechestru, însă eu am o singură problemă care mă preocupă: nu știu care dintre noi e mai puternic. Eu sau fratele meu Tristan? Totuși, înclin să cred că eu sunt. De ce zic asta? Pentru că el a început să plângă că-l poreclesc ceilalți deținuți Labă Tristan înainte ca eu să țip ca o adolescentă după ce un coleg de celulă a zis: „Uite Cobra!“.

„Ce? Unde, unde e șarpili?“, am strigat eu, până să-mi dau seama că de fapt era vorba de mine, Cobra Tate.

4 februarie

Ce mi se pare trist e că, în lipsa noastră, nu mai are cine să le dea tinerilor lecții de masculinitate. O să ieșim într-un târziu din arest și-o să găsim o lume plină de băieți care nu știu să se comporte cu o femeie. Te ia cu fiori. Cam la fel de tare ca atunci când l-am văzut eu pe șobolanul care încerca în vasul de toaletă diverse tehnici de înot.

5 februarie

România e o țară comunistă, unde ești condamnat la închisoare indiferent dacă ești vinovat sau nu. Ceea ce e bine, cumva. În caz că o să fac ani grei de pușcărie, oricând pot să-mi spăl imaginea cu ideea asta, că de fapt a fost o condamnare abuzivă.


atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Nu am inteles nici acum cine sunt si de ce au venit aici. Au fete de middle east parca da-s prea inalti.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia