Jurnalul lui Emmanuel Macron

7 aprilie

Dragă jurnalule, mi-a plăcut mult în China și nu-mi vine să mai plec. N-am cuvinte să-ți descriu ce impresie frumoasă mi-a lăsat acest loc. În primul rând, mi-a plăcut că aici nu erau proteste. În tot timpul cât am stat la Beijing, n-am văzut nici măcar o mulțime furioasă de șomeri care să-mi ceară cu violență demisia. În trei zile cât am stat în capitale chineză, n-am văzut pe nimeni care să defileze pe stradă cu păpuși spânzurate care au chipul meu și nici o persoană n-a dat foc vreunei primării de oraș cerând să nu se mărească vârsta de pensionare. Chiar mi-a plăcut în China, ce să mai! Sigur n-aș putea să mai rămân?

8 aprilie

Consilierii mei m-au urcat cu forța în avion și era să-mi rup trei unghii în timp ce mă țineam disperat de marginea ușii. E clar pentru toți că nu vreau să revin la Paris. Orașul iubirii pe naiba! E orașul iubirii de proteste violente, asta e.

Am încercat un șiretlic atunci când ne-am apropiat de Europa. I-am zis pilotului să oprească puțin, pentru că vreau să fac pipi. ”Dar avem toaletă în avion”, mi-a replicat pilotul. ”Om avea, dar eu nu pot să fac pipi, pentru că mă zgâlțâie aeronava. Nici în tren nu reușesc.” Până la urmă, a oprit pe Otopeni și am dat o fugă pănă la toleta aeroportului. N-a durat mult, deși l-am abordat pe un român care pleca la muncă în Anglia și l-am rugat să mă strecoare la el în bagaj. Până să refuze, am visat cu ochii deschiși cum încep o viață nouă la Luton, departe de orice protest violent de pe străzile Parisului.

9 aprilie

Azi l-am sunat iar pe Putin. După ce-am așteptat o jumătate de oră la telefon, până la urmă a decis să vorbească cu mine. I-am spus că mi-e dor să stau la aceeași masă cu el. ”Măcar tu nu-mi voiai răul”. La care Putin mi-a răspuns, jenat: ”Hai să zicem că măcar n-o spuneam cu voce tare.” A închis telefonul și nu mi-a mai răspuns. Sper că e bine. Noi, președinții, trebuie să avem grijă, să ne ajutăm între noi.