Speranța Eduard Hellvig, candidatul PNL la nepreședinție

După demisia bruscă a șefului SRI, toată lumea s-a așteptat ca el să se ascundă o vreme în peștera șaradelor politice, să ia, măcar pentru șase luni, o pauză misterioasă și tăcută, ca să-și clădească, la adăpostul ei, revenirea – așteptată și cerută – în fruntea PNL. N-a fost deloc așa. Nici n-a cîntat cocoșul de trei ori și Edi s-a apucat să-și vîndă legenda la preț de nimic, sub forma unui blog școlăresc, unde a și postat o compunere de politician aspirant, cu anvergură județeană și lecturi din revista 22.

Opt ani în fruntea celui mai crunt instrument de control și putere par să nu-l fi îmbogățit cu nimic pe Hellvig – asta dacă nu punem la socoteală creditul aiuritor de două milioane luat de la un IFN și pus în declarația de avere. Să lași din mînă cel mai mare baros politic, cel mai pervers aparat de compromitere, cea mai ascuțită unealtă de înavuțire și parvenire doar ca să-ți faci un blog pe care să te dai „global affairs adviser“ nu arată cîtuși de puțin a salt politic. Arată, mai degrabă, a prăbușire.

Mai ales că, din profesiunea de credință pe care Hellvig o publică, nu răzbate experiența dobîndită în lupta geopolitică de informații, ci învățătura căpătată în calitate de spectator la canalele Antena 3, Digi24 și România TV. Căci în povestioara elaborată cu migală pe blog, Eduard Hellvig presară toată banalitatea revărsată din aceste platouri în ultimul deceniu. Toate enunțurile tocite despre politica externă, toate mediocrele jelanii cu privire la neputința clasei politice, toate falsele rapoarte despre mersul bun al democrației pe flancul de est și toate accesele de împăunare națională. Ai zice că, după opt ani în fruntea SRI, tot ce a învățat Hellvig să facă e revista presei. Cît despre soluții, el recomandă atitudinea moderată, adică o revenire pășunistă la seculara cumpătare a românului.

Așa arată ultima speranță a PNL, penultima fiind sfiosul și performantul lider din Oradea, Ilie Bolojan, care și-a prelungit implicarea la termenul calendelor grecești. Providențialul Hellvig, cel care urma să revigoreze partidul, chiar să-l conducă la o victorie prezidențială, demonstrează încă o dată imposibila căsătorie între contextul politic favorabil și calibrul mic.

PNL rămîne, deocamdată, la cheremul unui general analfabet politic, greu de dat jos de pe soclu fiindcă nu există altceva mai bun de pus în loc. Iar generalul, la rîndul lui, rămîne la dispoziția lui Marcel Ciolacu și a PSD, fără de care PNL și-ar pierde locul în coaliție și relevanța electorală.

Există, deja, speculații care pun demisia lui Hellvig pe seama unui „schimb de linii“, prin care Iohannis retrage o generație din SRI ca s-o substituie cu alta, dar ele nu fac decît să arate că Hellvig n-a contat prea mult și, mai ales, nu contează. Dacă Iohannis s-a lepădat așa rapid de șeful SRI, înseamnă că tot ce-a învățat Eduard Hellvig în fruntea inchiziției moderne a fost să rămînă irelevant.