Unul dintre copacii din curtea bunicilor mei s-a gîndit să se radicalizeze față de ceilalți și, la ultima furtună mai puternică, a început să se frece de cablurile electrice, mai ceva ca o boală cu transmisie sexuală de o pițipoancă din Centrul Vechi. S-au spus vorbe grele, au sărit scîntei și în cele din urmă au venit pompierii, care ne-au calmat spunînd că ei nu pot rezolva problema, dar să stăm liniștiți, casa poate oricînd să ia foc.
În caz că nu știați, să tai în mod legal niște crengi e mult mai complicat decît să omori un om, și cu siguranță mult mai puțin distractiv. În consecință, după zeci de telefoane închise în nas, am năvălit la Primărie, cerînd „toaletarea“ imperioasă a jigodiei de nuc. „Completați astea trei formulare în dublu exemplar și o să se rezolve în două zile.“ „Doamnă, nu putem să așteptăm două zile, nu puteți să trimiteți pe cineva acum?“ „Nu, nu, nu! M-ați înțeles greșit. Nu trimitem pe cineva în două zile, asta durează săptămîni. Două zile durează să plece formularul ăsta de la mine.“
Publicat în Cațavencii, nr. 13 (91) 2013
