Colecționarul de aberații să-și bage mințile-n cap

Ceea ce caracterizează epoca noastră (o fi bine? o fi rău) e capacitatea oricărui individ de a adera la orice idee, fie strălucită, fie o idioțenie. Are cineva ideea să mîncăm pămînt, ca să nu mai agresăm natura? Imediat apar zece zurlii care ne asigură că pămîntul e numai bun. Ce dovadă mai bună decît că rîmele papă țărînă – și uite ce bine se simt. Imediat or să apară cei care vor lupta pentru dreptul pămîntului de a nu fi mîncat. Un drept sfînt. Alți zece năuci vor explica pe îndelete că o mușcăm pe mama Geea. Nimic mai firesc decît urmarea că și apa trebuie să rămînă în starea ei pură, că, dacă o bem, tot o pișăm. Mai ușor cu pianul spălării și al curățeniei pe scări! Și tot așa. Rezultatul previzibil al tuturor acestor ciudățenii este dispariția speciei umane. Nici nu apucă să-și exprime cineva opinia asta, că apare și ceata lui Pițigoi, care susține că e bine să dispărem, și așa facem umbră pămîntului degeaba.

O concluzie? În democrație, trăiesc și prosperă ciudățeniile. E drept, și în perioade mai negre ale istoriei au existat. Ba mai mult, au coexistat cu idei strălucite, cum ar fi Pămîntul rotund, care se învîrte în jurul Soarelui, existența unor vietăți invizibile cu ochiul liber, dar care provoacă boli, ca să nu mai zicem de năzdrăvănia antică prin care se susținea că la baza tuturor lucrurilor stau niște șmecherii indivizibile, atomii. Revoluții, evoluții, prejudecăți, păreri sau credințe au fost scurtate de cap, spînzurate, arse pe rug, înecate sau trecute prin foc și sabie, de-a valma.

Democrația a făcut concomitent un bine mare și un rău mai mărunțel. A eliberat vorbirea și conștiința, dar a dat și aripi prostiei, în numele aceleiași libertăți. Să nu creadă cineva că sînt dușmanul acestui concept. Sînt de părere că orice minciună și orice aberație își au leacul în discuții, argumente, cercetări și logică. Trebuie doar să înțelegi ce susții, nu să te repezi ca rața la muci. Altfel, marile idei, marile descoperiri ar fi fost condamnate să dispară înainte de a ieși în lume. Însă mai cred că există și o proporție rațională, naturală între bun-simț și sminteală. Dacă sminteala ar fi majoritară, societățile ar regresa, crima ar fi explicabilă și necesară, incultura și lipsa de știință ar dărîma case, poduri și ar face să explodeze mașinile, reactoarele și barajele. Încet-încet, omenirea ar reveni la boli considerate eradicate, la murdărie, foamete, violență. Ăăă… păi, nu cumva se întîmplă cîte ceva din enumerarea de mai sus? Boli (cică eradicate) au început să facă victime. Un medic ginecolog îmi povestește că incidența cazurilor de sifilis crește alarmant. Altul, pediatru, își smulge părul din cap cînd află de reapariția rujeolei, a rubeolei și a poliomielitei nu numai la copii, dar și la adulții care cred că vaccinurile (vaxxinele, cum li se spune) sînt toxice și preferă să se trateze cu metode naturiste, holistice, magice. Lumea actuală e prada dietelor care, toate, fac tenul fin, piciorul mic și părul creț. Nu cred că trebuie să mai menționez numărul aberant de vindecători de tot soiul care vînd nemurirea, sănătatea veșnică și vindecarea spirituală. În urmă cu cincizeci de ani, dacă cineva se credea Napoleon, Cezar sau Mata Hari redivivus, era dus ușurel la o clinică unde, de bine, de rău, i se mai îndreptau neuronii vibratili. Ei bine, azi e normal să fii doi, trei, patru sau o sută (de sexe, nu de Napoleoni). Ești liber să fii ce vrei, după sloganul lui Steffi Graf: „Dacă vrei, poți“. Nu, oameni buni, nu poți. Eu, de exemplu, aș vrea să vizitez partea nevăzută a Lunii. E clar că nu am să ajung niciodată acolo. Dar, dacă aș invada net-ul cu relatările mele despre vizitele spirituale pe care le-am înfăptuit într-o existență secretă și aș face-o cu suficient talent, cel puțin o mie de adepți ar fi în stare să atace NASA cu pietre: „Ce ascundeți acolo, ticăloșilor?“.

Îmi aduc aminte cît am combătut pe subiectul turnurilor gemene și al conspirației americane. Argumentul conspiraționist era că un avion gol pe dinăuntru nu poate tăia un zgîrie-nori din oțel. Argument frumos, doar că acela care l-a formulat a chiulit la fizică, la energia cinetică. Unde vreau să ajung? La cantitatea enormă de gunoi, balast, demență egolatră care tinde să acopere, prin gălăgie, gașcă, interese și… și… finanțiare, pe scurt, la dorința oricărui individ de a pune mîna pe putere. În acest timp, insul care își pune întrebări, își face probleme, încearcă să gîndească în termeni raționali nu mai are timp. E un dig care se sparge într-un ritm atît de accelerat, că orice măsură inginerească, una care cere răgaz, calcule, demonstrații și studiu e depășită.

Nu spun că lumea nu-și va reveni din acest acces al imposturii la butoane. Singurul lucru care mă pune pe gînduri e cum a înlocuit prostia războiul, cum poate obține aceleași rezultate – frica, grija pentru ziua de mîine, viitorul copiilor, siguranța personală, toate acele lucruri care păreau bătute în cuie odată cu democrația – fără să depună efort.

Sînt mulți cei care spun că bătrînii nu îi înțeleg pe tineri, că e destinul tinerilor să facă revoluții, să fie „raționali și să ceară imposibilul“. Mă gîndesc că fascismul și comunismul au fost tinere vlăstare, că marșul cel lung al lui Mao a fost tînăr, că și khmerilor roșii de-abia le mijise mustața. Nu întotdeauna tinerețea minții e cea mai bună, așa cum nici cîrcoteala libidinoasă a bătrîneții nu e înțeleaptă.

Da’ ce știu eu? Păi, un lucru simplu: civilizațiile crapă, oamenii supraviețuiesc.