Om singuratic și obsedat de el însuși, Al. George spunea prin ’90, exasperat, că el e singurul doctrinar liberal adevărat din România și că e victima conspirației mediocrităților care puseseră mîna pe partid. Dacă-l întrebai de literatură îți spunea că el e cel mai bun romancier în viață din țara asta, dar că, tot așa, era o victimă, și lua concurența la forfecat.
Cînd apărea la o discuție în care nu era vorba despre el, indiferent de subiect, intervenea înțepat spunînd că se miră că numele lui nu e menționat și-și făcea un elogiu personal de cel puțin o jumătate de oră. Avea grijă însă ca totodată să-i facă de doi de bani pe cei despre care era vorba. Dacă-l lăudai, niciodată nu i se părea destul și începea să se ridice singur în slăvi, cu o seriozitate ucigătoare. Într-o emisiune la TVR în care desființase mai întîi toată literatura română scrisă în comunism, vede el că autorul emisiunii nu-l contrazice, ci doar îl întreabă, tot mai plictisit, de cîte un autor: și acela făcuse concesii? Nenumărate! Dar, precizează Al. George, mai existau și excepții. Mai exact, o excepție. Un autor de o certă valoare care fusese marginalizat sistematic și în chip infam. Cine era acel autor? – se înviorează realizatorul. Al. George își drege vocea mirat: Îl aveți în față!
E vorba de Alexandru George , nu de Sergiu Al-George , cum s-ar putea intelege .