Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Marele marginalizat

Zoom Marele marginalizat

Om singuratic și obsedat de el însuși, Al. George spunea prin ’90, exasperat, că el e singurul doctrinar liberal adevărat din România și că e victima conspirației mediocrităților care puseseră mîna pe partid. Dacă-l întrebai de literatură îți spunea că el e cel mai bun romancier în viață din țara asta, dar că, tot așa, era o victimă, și lua concurența la forfecat.

Cînd apărea la o discuție în care nu era vorba despre el, indiferent de subiect, intervenea înțepat spunînd că se miră că numele lui nu e menționat și-și făcea un elogiu personal de cel puțin o jumătate de oră. Avea grijă însă ca totodată să-i facă de doi de bani pe cei despre care era vorba. Dacă-l lăudai, niciodată nu i se părea destul și începea să se ridice singur în slăvi, cu o seriozitate ucigătoare. Într-o emisiune la TVR în care desființase mai întîi toată literatura română scrisă în comunism, vede el că autorul emisiunii nu-l contrazice, ci doar îl întreabă, tot mai plictisit, de cîte un autor: și acela făcuse concesii? Nenumărate! Dar, precizează Al. George, mai existau și excepții. Mai exact, o excepție. Un autor de o certă valoare care fusese marginalizat sistematic și în chip infam. Cine era acel autor? – se înviorează realizatorul. Al. George își drege vocea mirat: Îl aveți în față!

1 comentariu

  1. #1

    E vorba de Alexandru George , nu de Sergiu Al-George , cum s-ar putea intelege .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

Ultimele articole

  • Agentul Cu Păr

    27 mai 2024

    La un semn venit dintr-o altă galaxie, DNA a chemat la interogatoriu doi tîlhari trecuți în rezervă, Coldea și Dumbravă. Ei fac parte din lotul de clovni pe care turnătorul […]

bijuterii argint