Jurnalule, nu înțeleg de ce toată lumea rîde de răspunsul pe care l-am dat în emisiunea lui Măruță. Am zis foarte clar, ERA UN RĂSPUNS CU TÎLC. Tîlcul fiind că incompetentul ăla n-a fost în stare să pună întrebările așa cum le-am învățat eu pe de rost.
Jurnalule, văd că sînt și români – puțini, de altfel – care cred că eu m-am făcut de rîs pentru că am citit aiurea răspunsurile de pe fițuica scrisă în palmă. Îți spun cu toată sinceritatea, mă simt jignit de faptul că-s atît de puțini cetățeni care cred sincer că eu pot citi. Băi, am plagiat un doctorat întreg și mi-am făcut reclamă luni de zile cum că aș fi scris o carte!
Jurnalule, dacă ar fi să judec după reacțiile românilor la interviul buclucaș, ar trebui să ies de urgență cu precizarea că „R-ul ăla pus între paranteze după general nu vine nici de la ridicol, nici de la rizibil“.
Jurnalule, nu înțeleg de ce unii români rîd de mine în loc să mă aplaude, așa cum am ordonat. Eu toată viața am ascultat ordinele și uite ce bine mi-a mers. Treaba lor, dar cu atitudinea asta să nu se mire că viața lor va fi din ce în ce mai deplorabilă.
Jurnalule, mi-am întrebat staff-ul de campanie dacă povestea asta îmi va afecta șansele de a deveni președinte. Ei bine, toți, în U-NA-NI-MI-TA-TE, mi-au garantat că asta nu se poate, din moment ce concurez împotriva unui băiat care a declarat că a dat Bacul, nu că l-a și luat. Nu înțeleg însă de ce mai întîi au rîs cu lacrimi și tot repetau „Care șanse?“.
Jurnalule, apropo de contracandidatul meu, mi s-a adus de la intendență o remarcă zdrobitoare. Deci, dacă ajungem să ne confruntăm în direct, voi zice: „Măi Marcele, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns pînă la urmă să aleagă între doi… ăăă?“.
Jurnalule, vreau să-ți încredințez un secret… Stai, băi, nu te criza, nu e ca atunci cînd am pus pe Facebook poze cu conturi și parole MApN. Aia a fost o manevră cu tîlc. Deci, revenind, secret: toată lumea îmi citește jurnalul, dar nimeni nu bănuiește că e scris de altcineva. Să vezi ce-o să mai rîdem cînd voi scrie eu ultima însemnare și le voi da lovitura de grație.
Ultima însemnare din jurnalul lui Nicolae Ciucă: /////// – – – – – – /////// ………..
1.777 de vizualizări
Singurul candidat cu Teal`c (scuze, revăd SG1).
Bă, da’ lu’ Măruță nu-i găsiți nicio vină?
Nu de alta, dar am găsit undeva că pro tv este cel mai important grup de tv.
Evident, este cel mai important pentru idioți.
Trăiască idioții!