Insul din fotografie / Este cangurul Ilie

Dacă ne uităm mai cu atenție, nu e numai unul, sînt trei canguri – și nici unul nu e Ilie. Nici măcar Bolojan. Dar, deși pozele au apărut în spațiul public, nimeni nu vrea să se recunoască în fotografie. Bineînțeles, vorbesc despre pozele buclucașe, venite de la Elena Lasconi, joi seară. O astfel de întîmplare (i-aș spune hazlie, dacă nu ne-ar urzica prin părțile sensibile) ar fi trebuit, dacă era realizată profesionist, să-i dărîme pe cei doi candidați – asociați cu nomina odiosa, celebrul general Coldea. Pentru că nu cred să existe în România o figură mai detestată ca aceea a celebrului agent secret. Cine se asociază cu el e un om mort, oricît ar mai băga oricine bani și resurse într-un cal mort. Deci intenția declarată era de a-i compromite pe contracandidații lui Crin. Așa părea, cel puțin pînă joi seară.

Numai că marea dezvăluire s-a fîsîit vineri dimineață. Și procentele de la Lasconi s-au evaporat și au bolborosit pe țeavă la Nicușor. Măi, să fie! Așa ușor? Aici o să intervin eu – cum altfel? – și o să încerc să tulbur convingerile. Dacă aș fi fost eu „celebrul paparazzo“, aș fi avut grijă să furnizez marfă grea, lucrată la greu, procesată adînc în laborator. Pînă să vină dl Funeriu, să explice chimia secretă a pixelului albastru, ar fi trecut săptămîni. Răul ar fi fost făcut. Am și făcut un experiment, cu un prieten. Am luat o fotografie obișnuită și am prelucrat-o la repezeală. Personajul ales era plasat într-o altă ipostază, în alt loc, cu un alt decor și alt anturaj. I-am dat două variante: una reală și una „fabricată“. Nu a fost în stare să spună care e care. Și asta simplu, în cîteva minute. Dar fotografiile pe care le-am văzut postate erau de tot căcatul. Nici măcar un licean nu ar fi produs așa jeguri de imagini. Se vedeau ștersăturile, lipiturile și tot gunoiul. Asta e clar. De aia, am izbucnit în rîs cînd am auzit că au chemat un expert să verifice dacă fuseseră realizate cu AI. Păi, să fi fost eu AI-ul ăla, m-aș fi împămîntat de rușine. Și am priceput că nici staff-ul lui Nicușor nu-i prea dus pe la biserica Photoshop-ului.

Dar, după ce am văzut cît de repede s-a dezumflat gogoașa, am căzut pe gînduri. Numai cine o cunoștea bine pe Lasconi, stătuse în preajma ei și-i puricase caracterul ar fi putut să prevadă ce se va întîmpla. Elena a mușcat momeala și, fără să se consulte cu nimeni (nu că ar fi niște lumini în găștile alea), a pus rahatul pe clanță. A fost suficient ca, în cîteva ore, să piardă două-trei procente, care s-au dus drept la țintă. Unul singur îi trebuia să-l ia pe Crin și, iată, procentul a venit, chiar dacă într-al doisprezecelea ceas. Să fie primit!

Așa că, stînd calm și privind în zare, mă gîndesc, ca tot românul, la un zbanghiu antic, unul care, tot așa, avea mari ambiții. Îl chema Pyrrhus. După el a rămas celebra zicală: „Încă o victorie ca asta și rămîn fără oameni“.

Hai să vedem: noi cu ce rămînem?