Victorie! Spectatorii românii au votat pentru noul președinte. Așadar, trăiască sportul-rege! Președinții vin și să duc. Unul s-a crezut chiar nemuritor, Paranoicul, pînă a fost eliminat prin aplicarea regulii morții subite, grație unei strălucite execuții în legendarul meci de la Tîrgoviște ’89. Fotbalul, în schimb, va rămîne veșnic pe aceste binecuvîntate plaiuri. Va rămîne mereu o insulă de stabilitate într-o mare veșnic agitată politic. Au fost războaie mari, s-au schimbat atîtea stăpîniri, dar fotbalul a continuat să garanteze supraviețuirea poporului microbist de pe greu încercatele noastre meleaguri. Să ne trăiți, Măria Ta, Fotbalule!
De ce am pornit cu această prea lungă paranteză electorală? Păi, pentru că întrebările ne răscolesc. Bun, OK, electoratul a votat la prezidențiale. Dar noi, vorba aia, cu cine votăm? Pe cine să alegem antrenorul campionatului? Întrebarea asta vine de se leagă și cu alte întrebări stîrnite tot de pîrdalnicul context electoral. Români sau străini, țară sau diaspora? Să importăm know-how occidental sau să păstrăm specificul național? Foarte interesant, în ultimii douăzeci de ani, România s-a pricopsit cu un președinte-jucător mult prea jucător și cu un președinte-spectator, cînd nu era călător. Cetățenilor le-a lipsit un președinte-antrenor. Un bun antrenor știe să vorbească pe limba oricui, cu barosani din înaltele birouri, cu cei mai umili membri ai echipei, chiar și cu presa.
Un bun antrenor e capabil să scoată tot ce-i mai bun din lotul pe care îl are la dispoziție. Altfel, firește, antrenorii-s întotdeauna de vină. În sfîrșit, hai să-i lăsăm pe președinți, să-i comentăm pe ai noștri din Superliga.
Ca să nu ne iasă vorbe de xenofobie, începem prin a-i evidenția pe antrenorii străini de la FCSB/Steaua și Dinamo. Amîndoi reprezintă niște fericite modele de integrare în societatea fotbalului băștinaș. Charalambous de la Steaua lu’ Gigi, toate felicitările lui, pentru al doilea titlu consecutiv. Nu mai e deloc o întîmplare, chiar dacă, beneficiind de condiții ultramoderne, cipriotul a trebuit permanent să suporte presiunea unui patron ce tot încearcă să iasă din Evul Mediu. Pe partea ailaltă a dușmanilor Stelei, laudă dinamovistului Kopici. Croatul a scos maximum dintr-un lot subțirel, de la un club aflat (încă) în insolvență. Spirit de luptător, suflet de „cîine“! Fără a generaliza deloc, poți pentru ca să zici: „sudicii“ din Cipru sau Croația s-au adaptat mai bine „spiritului locului“, spre deosebire de alții, proveniți din zone mai cu pedigri. O fi antrenat scoțianul Lennon la Rapid sau neamțul Daum la Națională?
Mai departe, de la București la Cluj, se cuvine să-i remarcăm iarăși pe Dan Petrescu și pe Neluțu Sabău, băieții noștri din Generația de Aur și totodată generația „decrețeilor“. Se cunoaște că de mici s-au învățat să înfrunte o grămadă de lipsuri, ca mai tot decrețelul. La fel ca mulți alți decreței, au dobîndit rezistență la frustrare și capacitate de reziliență (așa cum s-ar zice în păsăreasca unor mai noi generații). Confruntați cu niște realități financiare care nu le permiteau prea multe cumpărături, Dan și Neluțu au izbutit să facă față. Dan cu niște „tineri“, Neluțu cu niște „bătrîni“.
Una peste alta, uite că le-a ieșit! Mai mult decît atît chiar nu se putea. CFR Cluj și U. Cluj calificate în Europa! Meritul principal le revine celor doi antrenori și foști colegi. Se vede că le-a folosit experiența de jucători în diaspora, mai ales din Italia anilor ’90. Odată reveniți în țară, Bursucu’ și Moțu’ au investit la noi în Superliga toată meseria furată de la antrenorii lor. Last but not least (ca s-o zice mai pe românește), gîndiți-vă și la Măldărășeanu, la cît de mult a reușit să stoarcă din Sibiu. Credeți că va reuși să facă TGV din Rapid? Greu de zis: în Giulești, ca într-un Turn Babel, se tot amestecă limbile. Cînd se vorbește în corporateza lui Șucu, cînd se revine la vechiul grai circăresc, pentru a face pe plac galeriei giuleștene. Giuleștii-s ca multele țări ale acestei țări. Hai, ce mai stați? Mergeți la vot, votați cu antrenorul! Hai România!
