Ce erau trenurile de călători de azi

Nu știți cît de repede cresc buruienile și mărăcinii pe o cale ferată lăsată în paragină. Căci dacă Guvernul nu găsește bani pentru datoriile CFR Călători, trenurile de pasageri vor fi trase pe linie moartă. Asta ar fi premiera premierelor în România modernă, care ar putea transforma o parte însemnată din literatura băștinașă într-un obiect al nostalgiilor fără leac. Căci dacă se opresc trenurile, în afară de alte inconveniente vom ajunge să citim cu note de subsol schițe celebre de Caragiale.

Memoria colectivă uită repede, așa că peste cîțiva ani copiii de școală și profesorii lor se vor plînge că nu înțeleg nimic din Dl Goe, din Bubico, din Tren de plăcere ori din Amicul X. Iar asta pentru că cuvinte ca „tren“, „accelerat“, „personal“, „compartiment“ ori „semnal de alarmă“ vor intra în rîndul arhaismelor, alături de „caleașcă“, „birjă“ sau „tramcar“. Și unde nu-s trenuri de călători, ce să mai faci cu gările? Așa că dacă s-or mai găsi bani, Gara de Nord va fi transformată în muzeu ori într-un uriaș mall de păcănele, cu restaurant, piscine și hotel pentru pasionați, comparabile cu cele din Las Vegas. Asta dacă nu cumva statul, în galantonia sa, va păstra în funcțiune Gara de Nord pentru cele cîteva trenuri de călători particulare care circulă pe șinele patriei.

CFR-ul, care pentru Ion Ghica și Mihail Kogălniceanu însemna modernizarea României în secolul al XIX-lea și unificarea deplină a Țării Românești cu Moldova, a început printr-o concesionare păguboasă către prusacul Henry Strousberg, „regele căilor ferate“ din Europa. Scandalurile stîrnite de această concesiune s-au ținut lanț și statul român s-a văzut silit să răscumpere afacerea falitului rege al căilor ferate cu o sumă de trei ori mai mare decît costul investiției prusacului. Cine a citit Scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri știe în amănunt cum s-a petrecut acea halima a căilor ferate din România și cîte peripeții presupunea o călătorie de la București la Iași pînă la apariția trenurilor. „Îmi aduc aminte că odată plecam din Bucureşti spre Moldova: După mai multe vizite pe la Vornicie, la Postelnicie, la Agie, la casa poştei, alergături cari au dăinuit vreo zece zile, într-o vineri, în sfîrşit, pe la orele 3 d.a., trosc, pleosc, intră în curte opt cai cu doi surugii, precedaţi de un ceaúş călare. Cît te ştergi la ochi înşirase caii, cîte doi-doi, la trăsură, un fel de brişcă uşoară, s-o duci cu un cal; într-o clipă eram la capul Podului Tîrgului de Afară, Bariera Moşilor de astăzi; chiuiau şi plesneau surugiii pe uliţele Bucureştiului de ridicau lumea în picioare, bărbaţi şi femei alergau la uşi şi la ferestre ca să vadă cine trece.“ Asta se întîmpla la 1841 și călătoria lui Ion Ghica „de la Bucureşti la Iaşi mă costase 800 de lei vechi, aproape 300 de franci, afară de cele cinci zile de osteneală, de suferinţe şi de necazuri“. Mai știți cum arăta o brișcă? Nici eu! Dar peste cîțiva ani, dacă CFR trage obloanele s-ar putea să povestim la perfectul compus tinerei generații cum arătau trenurile de călători din România de azi.