Acum ceva vreme am scris despre raliul Deltei. Mi-era la îndemână. Textul a iscat atâtea comentarii, încât m-am hotărât să merg, totuși, mai departe cu o analiză a Campionatului Național de Raliuri. E un subiect subțire, de vară, care merge bine cu preocupările mai lejere pe care am vrea toți să le avem în perioada asta. Poate iese de un serial scurt, așa că n-am să încep cu întâmplările de săptămâna trecută de la Transilvania Rally din Cluj. Dacă vă pasionează domeniul, știți deja că un spectator de 73 de ani a murit după ce a fost lovit de mașina echipajului Florinel Tincescu și Iulian Nicolaescu. Bătrânul nu avea ce căuta în calea mașinii ăleia, chiar dacă mașina nu mai era pe drum, ci ieșise în decor, pentru că acolo era o zonă interzisă accesului spectatorilor. Iar la Cluj, spectatorii de raliu sunt printre cei mai tembeli din țară. Mulți dintre ei, desigur, nu toți. Stau atât de aproape de mașini, în zone interzise, încât e de mirare că până acum n-au murit mai mulți, fiind doar câțiva răniți, de-a lungul timpului. Totuși, prostia spectatorilor, mai ales a acelora care sunt fani până la moarte ai sportului ăstuia, nu poate scuza total o reacție de genul ăsta: „Echipa Napoca Rally Academy este alături de colegii Florinel Tincescu și Iulian Nicolaescu care au suferit o ieșire în decor pe penultima probă din Transilvania Rally, în urma căreia un spectator a decedat. În acest moment, rezultatul sportiv trece pe planul secund, iar suportul pentru colegii noștri este maxim. În final, dorim să transmitem condoleanțe familiei victimei” (Marco Tempestini, pilot). Hai, băi, pe bune? Cine naiba vă face PR-ul, cine vă lasă să scoateți din astea pe gură? Condoleanțele la final, firave, de-abia după “suportul maxim” pentru colegii care au scăpat nevătămați? De ce nu-l și înjurați pe moș că le-a șifonat mașina mai mult decât era cazul?
Și na, că am ajuns la mașini, de unde voiam, de fapt, să pornesc. Mașinile sunt mereu scuza piloților români atunci când vine vorba de rezultate mai slabe ale lor sau mai bune ale altora. Nu, nu e chiar același lucru. Rezultatele mai slabe pot fi ale lor, în cazuri de extremă sinceritate, dar rezultatele mai bune sunt, mereu, ale mașinilor celorlalți. Poate că lucrurile erau valabile acum mulți ani de zile, când Titi Aur concura cu o Toyota Celica 4WD, singura mașină cu tracțiune integrală din campionat, la acel moment. Sau mașinile erau hotărâtoare când Dan Gârtofan trecea fluierând pe lângă ceilalți concurenți într-un Seat Cordoba WRC. Practic, ceilalți nu aveau șanse prea mari, fiind ca și cum s-ar fi dat cu trotineta șchioapă pe lângă un Lance Armstrong dopat la maximum.
Acum însă, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Sunt multe mașini în vârful clasamentului care fac parte din aceeași clasă. François Delecour, pilotul francez care i-a bătut pe ai noștri în absolut toate etapele de până acum, conduce un Peugeot 207 S2000. E o mașină de clasa 2, așa cum mai sunt nenumărate în campionat. Nici măcar nu este cel mai nou model Peugeot în clasă și nici nu este singura S2000 din campionat. Tempestini și Gârtofan concurează pe Skoda Fabia S2000 și tot și-o iau, etapă de etapă.
Dacă spui că diferența dintre Delecour și ceilalți este că primul e profesionist, piloții români se vor supăra. Dar se vor supăra de pomană. Chiar Bogdan Marișca, unul dintre cei mai buni de pe-aici, recunoștea, citat de Marco Tempestini, că, totuși, Delecour este pilot de WRC. Dincolo de experiență, incomparabilă, un pilot de WRC, mai ales unul care a câștigat și Raliul Monte Carlo, are ceva în plus față de piloții români: este obișnuit să trăiască din curse, primind un salariu pentru asta. Cei mai mulți dintre piloții români trebuie să facă altceva ca să trăiască, veniturile din curse fiind, de cele mai multe ori, inexistente. Mai mult, unii ajung să cheltuiască banii familiei pentru a-și satisface pasiunea. Căci pentru ei asta e o pasiune, mișto, e drept, dar care-i seacă financiar.
Ca să ne facem o idee, tot Bogdan Marișca estima că două etape suplimentare de campionat i-ar costa pe participanți cam 500.000 de euro. Cam 250.000 de euro pe etapă. Asta înseamnă că bugetul total al echipelor din CNR se ridică, pentru nouă etape din calendarul de anul acesta, la nici măcar 2.500.000 de euro. Știți ce înseamnă asta? Jumătate din salariul anual al lui Sebastian Loeb sau un sfert din cât câștiga Colin McRae. Enormă diferență între bugetul unui întreg campionat și salariul unui singur pilot de top din WRC. Când tu trebuie să vinzi piese auto toată ziua ca să poți merge la raliu în week-end, e normal să te bată unul care trăiește din asta. Dar vom mai vorbi și săptămâna viitoare.
(va urma)
