Frați români, trăim vremuri grele aduse de oculta mondială și nu de împreunările împotriva naturii între politicieni slabi, dar proști, cu securiști împuțiți, dar ticăloși, singurele rezultate durabile ale regimului ceaușist. Așa ar vrea dictatura de Briusel să credeți, dar voi știți că înainte era mai bine și că totul se făcea cum trebuie pe vremea lui Ceaușescu. Știți sigur, deși mulți dintre voi n-ați trăit vremurile alea.
Ei bine, în acest context, vin să vă atrag atenția asupra unei josnice tentative de manipulare. Tot oculta mondială, firește. Ținta ei este acum patriotul mucenic Mihăescu Mugur, mare om, mare caracter. Ori de cîte ori vor încerca agenturile străine să-i mînjească aura, răspundeți ferm, dar demn, că Mugurel n-a pregetat să arate ce fel de om e din clipa cînd a devenit ciripitor al Securității ca poliție patriotică. În timp ce huliganii și legionarii cei răi (pentru că există și legionarii cei buni, orice medic patriot știe că legionarii sînt ca colesterolul, buni sau răi), așa, revenind: în timp ce huliganii și legionarii cei răi complotau împotriva regimului în condiții și mai nasoale decît viața normală din România comunistă, Mugur Mihăescu lupta cu pana pentru o lume mai bună sub pseudonimul „sursa Mihai“. Din pură modestie, pentru că Mugur nu este omul care să facă paradă de sentimentele lui înălțătoare.
Dar iată că fatalitatea l-a lovit crunt și oculta mondială a ucis nevinovați la Revoluție ca să aducă în locul ceaușismului patriotic spurcata democrație. Slavă Domnului că întreg aparatul de stat a rămas plin-ochi de foști activiști și foști securiști, să nu li se urcă la oameni libertatea la cap. Cum lupta pentru patrie părea pierdută, Mugur a ales rezistența prin cultură și a dat poporului, țării, națiunii două personaje esențiale pentru cultura noastră. Garcea, un polițist prost și ticălos, și Leana lu’ Pîrțag, o femeie proastă, curvă și rea. Nu știu dacă G. Călinescu i-a recunoscut lui Mihăescu calitatea de Baudelaire al esteticii urîtului românești (de fapt, Bod-Ler, că sîntem daci creștini și noi am fost primii în Transilvania) sau dacă măcar a avut bunul-simț să murmure năucit de admirație: „Miorița – Eminescu – Pîrțag“, dar generațiile viitoare îl vor judeca aspru pentru lipsa de reacție.
Firește, nu a fost destul. Fiindcă, pentru Mugur, niciodată nu e destul. Cînd oculta mondială a vrut să ne ferece în case cu o simplă răceală care nu era pandemie, Mugur a știut că a venit ceasul să se ridice iar întru apărarea credinței. Mai exact, a credinței suverane că vaccinul anti-COVID nu e bun. Și Mugur știe ce spune, pentru că, recunoaște singur, el s-a vaccinat. Martir adevărat, s-a sacrificat și a încasat una pentru echipă. De fapt, verva patriotică de care a dat dovadă în lupta cu oculta medicală e o garanție sigură că Mugur e oricînd gata să încaseze. Dovadă Revelionul de la TVR unde a prestat alături de Dan Bittman, pe nedrept uitat ca vajnic negaționist al pandemiei. Așa sînt românii, ingrați, unul nu i-ar mulțumi pentru eforturile sale cînd urcă pe scenă la un concert pe bani publici.
Acum, însă, soarta își întoarce fața zîmbitoare înapoi – pardon, ânapoi – înspre români. Clipa izbăvirii e aproape! Mugur este parlamentar AUR, Mugur suflă în trompeta suveranistă, Mugur este luptător online pentru cei patru stîlpi ai suveranismului: Apă-Hrană-Energie-Credință. De fapt, deși este doar un sfert din dogmă, credința este mai mult decît suficientă. Motiv pentru care toți sfertodocșii îl urmează.
La asemenea public dedicat, profet mai bun nici că se putea.
J.S.
3.437 de vizualizări







Maimuțoiul asta mai bine rămânea la glumele lui expirate ! Dar dacă prostimea la votat ……… trebuie să-l îndurăm și pe maimuțoiul asta , trebuie să mănânce și gura lui o bucată de pâine. Politicienii noștri și-au făcut o imagine de hoți (ceea ce și sunt -parerea mea) încât lumea votează orice fraier nou venit pe scena politică doar de-or scăpa de hoti
Garcea ar trebui sa stie ca cine rade la urma rade mai bine! da’ nah, acuma ca s-a bagat singur in hazna…
„succesuri” 😂🤔
Garcea „prinde bine” la acelaș segment de populație care consideră ( in pofida evidenței) ca vaccinul anti covid este folositor!!!
În rest, numai de bine analfabeților funcționali (eufemistic vorbind) ce fac mișto de preocupările oamenilor inteligenți legate de Apa, Hrana, Energie și Credință!!!
Se dedica gurului Asanu.Asanate as și nu am cui mă asanescule ce cobori din marii boieri ai ,nuuu, nu minții, ai micimii și prostiei omenești…Vaccinul ăla,conferențiare ,e făcut pe baza unor studii,nu este scos din joben așa cum scoți tu codrul de mămăligă.. Și pe final cum stai cu pilonii aia patru ,apa ….samd mai sunt erecți?Că al tău mers nu i erectus nici bipedu’ e cum ți e mintea ,prostanus cerebelos ..