Am văzut primele cinci episoade din Plaha, serialul moldovenesc în mare vogă acum, date la liber pe YouTube săptămîna trecută. În cască mi se șoptește că urmează să fie puse, tot la liber, tot pe YouTube, și următoarele cinci. Adică pînă la alegerile lor parlamentare, de duminica viitoare. N-am să dau spoilere, vă invit să-l vedeți. Menționez doar că e regizat de Igor Cobileanski, unul dintre meseriașii cinematografiei de peste Prut, și îl are în rol principal pe Iulian Postelnicu, unul dintre cei mai buni tineri actori români. Plaha vine de la Plahotniuc, te prinzi din titlu, și spune povestea
omului care a influențat puternic destinul Republicii Moldova după căderea URSS. Dacă și zece la sută din faptele arătate în prima jumătate a serialului sînt adevărate, te ia cu frisoane. Filmele cu mafioți italieni par romane de dragoste față de brutalitatea și cruzimea cu care fostul bloc comunist a îmbrățișat democrația.
Deși cunoșteam cîte ceva despre capitalismul sălbatic din Moldova, preferam să cred că se mai și exagera. Căutînd pe Google știrile vremii, am descoperit înfricoșător de puțină ficțiune în Plaha. Iar senzația de groază mi s-a accentuat descoperind, cadru după cadru, tipare binecunoscute și nouă, celor care trăim în România. În personajul Plaha vezi Hrebenciuci, Adrieni Năstase, Băsești, Tăriceni, Becali, Adamești și tot ce a livrat mai nociv, la vîrful ei politic, juridic sau de business, țara noastră dragă. Am realizat că noi am avut mult mai mulți Plahotniuci. Înmulțindu-i cu răul pe care l-a făcut un singur om în Moldova, rezultatul mi-a dat ceva greu de imaginat.
Înaintea unor alegeri cruciale pentru soarta țării, moldovenii pro-europeni s-au mobilizat și au vrut să arate lumii viața și opera unuia dintre stîlpii principali ai curentului pro-rus. În mod sigur, serialul nu a costat puțin, dar scopul realizării lui nu e unul comercial. Miza e una mai mare pe termen mediu și lung. Poate că o parte dintre vecinii noștri indeciși, după ce îl vor vedea, vor alege drumul civilizat al Occidentului. S-ar putea să fie mai util pentru cetățeni decît zeci de emisiuni plictisitoare sau mii de articole în presa scrisă.
Luni dimineață vom ști dacă a ajutat sau nu. Și ne va folosi și nouă, în viitorul foarte apropiat. N-ar fi rău să facem și noi un serial sincer despre situația țării și oamenii minunați care au adus-o în halul în care se află ea acum. Dar pentru asta ne-ar trebui niște curaj, bani, scenariști, regizori și actori neamanetați de agenții de publicitate sau de televiziuni unde se toarnă anual milioane de găleți de rahat. Știți voi, producțiile alea cu mafioți de mahala, polițiști închipuiți sau cu țărani hoți, perverși și atît de proști încît să ne putem regăsi fiecare în cîte unul din ei.
M.T.
3.645 de vizualizări







Zelinski a devenit presedinte in urma unui serial TV, Sluga Norodului, parca asa se chema. Film de satira politica in cheie comica, care a propulsat evreul ca presedinte.
Se vede treaba ca basarabenii au avut ce invata din serialul ucrainean, despre cum se face un film de propaganda politica in mod profesional.
Nota 10 pentru actorul roman din rolul principal, care in Romania nu si-a putut da adevarata valoare, pentru ca filme mediocre si scenarii proaste.
Doamne ajuta sa castige Maia inca odata! Hai moldovenii!
Esti intr-o grava eroare, Iulian Postelnicu chiar are parte de enorm de multe oportunități in Romania, pe unele le accepta, iar rolul din Arest e memorabil.
Posibil, tin minte un film cu actorul respectiv, rol de politist sef de post undeva la tara. Daca avea un scenariu mai inspirat, putea iesi ceva de Oscar.
Si inca cateva filme slabe cu actorul respectiv, repet, nu din vina lui.
Cam neinspirata alegerea cu doi actori in rolul principal, cred ca puteau sa-l faca pe Postelnicu sa arate de 20 de ani cu machiaj si alte trucuri.
Filmul pe care l-ai vazut tu se numeste Oameni de treaba si acolo revelatia e Vasile Muraru. Lui Postelnicu da-i o sansa in Arest.
Corect, pe Vasile Muraru l-am vazut de asemenea tot intr-un rol de politist intr-un alt film. Actiunea era in Piatra Neamt, cu o ancheta a unui politist, cu o intriga amoroasa si o pensiune incendiata. Filmul, tot o dezamagire, pentru ca scenariu prost, nu mai retin titlul.
Notabil a fost Murariu, care isi depaseste conditia de comediant ieftin.
Asta e Neidentificat, acolo actorul care interpreteaza personajul Banel iese in evidenta, i-am uitat numele.
Corect, pe Vasile Muraru l-am vazut de asemenea tot intr-un rol de politist intr-un alt film. Actiunea era in Piatra Neamt, cu o ancheta a unui politist, cu o intriga amoroasa si o pensiune incendiata. Filmul, tot o dezamagire, pentru ca scenariu prost, nu mai retin titlul.
Notabil a fost Murariu, care isi depaseste conditia de comediant ieftin.