Lingură de Lemn, în Supa Balcanică

Români, vă ordon, treceți Dunărea! Este un îndemn patriotic, mobilizator adresat șefilor de oști din Superliga, dar mai ales mareșalilor de la LPF & FRF. Rușinica pățită de FCSB/Steaua la Zagreb, oof, fu (încă) un episod care ne-a băgat în criză identitară. Cu cine ne mai putem compara, noi și ai noștri, azi? Cu barosanii din Occident? E clar că nu. Dar nici măcar cu ăia mai balcanici decît noi, dușmanii noștri iubiți, adversarii cu care ne băteam parte în parte pe vremuri?… Pe vremuri, în secolul trecut, aveam firești emoții, dar nu ne intimidau deloc întîlnirile cu ăia din Turcia, Grecia, Bulgaria și chiar Iugoslavia. Albania nici nu se punea la socoteală. Pe flancul sud-estic al UEFA, Steaua București rivaliza doar cu frații de la Steaua Roșie Belgrad. Între timp, de cam 35 de ani încoace, ceva s-a întîmplat. Ce o fi? Iugoslavia s-a spart în vreo șapte bucăți. România a rămas unitară și indivizibilă. Parcă au vrut să ne încurce. În ziua de azi nu ne mai bat doar prestigioasele Steaua Roșie sau Dinamo Zagreb. Ne rușinează și d-alde Skendija sau alte formații fără nume, răsărite din neant din faimosul butoi cu pulbere al Balcanilor. Butoiul a crăpat. Ar fi rușinos să admitem că doar noi am ajuns praf și pulbere.

Candidăm oare la trofeul Lingura de Lemn în Balcani, așa cum se acordă la rugby, pentru codașe din Turneul celor șase națiuni? Ne mai încurajează doar faptul că, peste gîrlă, capra vecinilor bulgari e chiar mai bolnăvioară decît armăsarii noștri. Totuși, Ludogorețul lor încă n-a murit… Faceți, bre, conducători români, ceva!

Pe vremea regalității și a lui Bindea, Dobay, Bodola & Company, da, eram chiar lideri zonali. Povestea spune că după Cupa Balcanică din 1933, regele Carol al II-lea le-a dăruit jucătorilor cîte o tabacheră de aur pe care era gravat 13-0, adică, cum ar veni, 7-0 cu Bulgaria, 1-0 cu Grecia și 5-0 cu Iugoslavia. Vremuri de aur, chiar dacă se poate presupune că fotbaliștii noștri mai fumau pe atunci. Acum ai noștri tușesc din greu cînd dau piept cu rămășițele fostei Iugoslavii, cu giganții din Kosovo sau Bosnia. Și de aia zicem că pentru comandanții fotbalului daco-roman ar fi imperios

necesar să treacă Dunărea, ca, virgulă, Carol I în Războiul de Independență și în Războiul Balcanic. N-ar strica nici să ajungă la Budapesta, ca pe vremea lui Ferdinand, și chiar pînă în Cehoslovacia, ca pe vremea regelui Mihai. Astfel, stăpînii soccerului mioritic ar putea obține o valoroasă pradă de război informațional, un binevenit aport la know-how pentru guvernanța lor corporativă, sta-le-ar lemnul în limbă.

De la o vreme încoace se tot implementează reforme peste reforme de tip mai vestic decît în Vest. Între timp, am început să pierdem pasul cu frații de competiție din sud și din Occidentul apropiat, cei pe care îi consideram mai abordabili, că-s tot balcanici și ieșiți din comunism, la fel ca noi. În afara turcilor și polonezilor, toți ăștia sînt mai puțini decît noi, românii. Deși ne tot plîngem, avem un PIB mai mare sau comparabil pe capul omului din această zonă. Deci baza de selecție sau bănuții din piață nu ne-ar deosebi prea mult. Ei bine, cu toate acestea, celor din preajma noastră le mai iese. Nouă mai puțin. De ce? Întreabă-mă să te întreb. Pare că tot experimentăm rețeta misterioasă a insuccesului. Cu ochii mereu beliți la luminile Occidentului și orbi la cei de primprejur, riscăm să citim fotbalul doar la lampă.

Nici nu vrem să ne gîndim la ce bătălie ar mai putea lua FCSB/Steaua cînd vor mai năvăli otomanii din Fanar, joi, la noi pe Sfînta National Arena. FCSB = Steaua, cel mai îndrăgit club, conform sondajelor, este egal cu toată suma bîjbîielilor în care se complace fotbalul nostru de niște ani.

Hai, România!