Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fănuș, gloria și banii

Zoom Fănuș, gloria și banii

Într-o vreme, premiile Uniunii Scriitorilor se dădeau numai de amorul artei. Adică laureații primeau o diplomă și atît. Dar și pentru diplomele astea competiția era teribilă. Cine făcea parte din juriu se trezea că-i sună telefonul tot timpul. Îl căutau prietenii care aveau cărți în concurs, să-l întrebe ce mai face, îl sunau și autorii pe care nu-i cunoștea să-i spună cît îl prețuiesc. Asta-i stingherea pe unii, altora le  făcea plăcere. La Fănuș Neagu se ajungea mai greu. Autorii trebuiau să treacă de vigilența doamnei lui, care nu-l prea dădea la telefon. Poetul Anghel Dumbrăveanu îl prinde. Fănuș, binedispus, îi spune poetului să conteze și pe votul lui, și pe puterea lui de a-i convinge pe ceilalți jurați. Vine ziua cea mare și după vreo trei tururi de scrutin se anunță cîștigătorii. Anghel Dumbrăveanu, care se nimerise în București, află cum a decurs jurizarea și-i bate obrazul lui Fănuș că pe numele lui n-a fost nici măcar un vot.

Brăileanul, ce să-i zică? Își păstrase votul pentru cînd s-or da și bani la premii. Atunci ne luptăm, nu acum, pentru o hîrtie amărîtă. Dar și gloria, încearcă poetul. Ce glorie!? Fănuș i-a amintit că el refuzase o decorație de la Cotroceni, cînd auzise că-i fără bani, zicînd că lui nu-i trebuie tinichele prezidențiale.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia