Drona asta am impresia că-i ajută pe toți, de la Nicușor și Bolojan până la șeful de CJ din Sălaj și animalele lui Nuțu Cămătaru. Vă dați seama ce-o să fie când vor ateriza forțat două drone sau trei? Oprim munca, ieșim la Universitate și comentăm ca la succesele Generației de Aur.
Aa, da, și AUR e ieșit bine. Nebun total, descreierat, dar bine. Rusia ne e dușman, e limpede, iar asta ne face să mai uităm din animozitățile și flegmele interne. Dar Rusia ne și ține din treabă.
Attila Cseke, ministrul interimar și demis de la Sănătate, tocmai ne spusese că șase din cele opt spitale care ar trebui finalizate prin PNRR sunt aproape moarte, au nevoie de SMURD. N-ai auzit pe nimeni să discute despre asta, a venit drona și am ieșit ca babele pe stradă la dat din clanță. Nu e rău, chiar nu e rău, simt că și inflația parcă s-a mai domolit, e mai bine. Nu m-aș mira să văd că și șomajul în rândul tinerilor, aproape de 30%, cel mai mare din UE, s-ar putea s-o ia la vale.
O fi fost o dronă sfințită? E posibil, cică mirosea a mir în tot Galațiul. Și nu, în Galați nu a mai mirosit bine de pe vremea… nu, n-a fost nici o astfel de vreme înainte.
Un singur regret, o singură mâhnire: n-a zis și domnul Trump ceva. 565.000 de euro pe lună cheltuiește Nicușor Dan și o vorbă bună n-a scos încă de la Trump. Eh, lasă, e prima dronă, nu e un capăt de țară.
Așa ni se întâmplă mereu: nu apucăm să terminăm nici o ceartă, nici o dispută, nici un conflict intern, nu apucăm să ducem la capăt vreun proiect, pentru că mereu se întâmplă ceva. Asta e lumea, mereu se întâmplă ceva, iar noi parcă abia așteptăm să se întâmple, ca apoi să apărem cu fețe de milogi și să invocăm destinul potrivnic: n-ați văzut că e război, n-ați văzut că Iran, n-ați văzut că dronele, n-ați văzut că am fost și bolnavi când am fost mici?







Drona lui Nicușor
Nicușor are o dronă,
Bum, bum, bum!
Și o ține după sobă,
Bum, bum, bum!
Toată ziua vrei, nu vrei
Bate-n tinichiaua ei,
Nicușor are o dronă,
Bum, bum, bum! (bis)
PS schimbati drona cu toba,paroles et musique arhicunoscute