De cîteva zile, în spatele blocului meu, între ghenă și o haită de maidanezi, stă parcată o mașină sport de minimum 80 de mii de euro. Vecinii au trecut deja de faza în care-și făceau poză cu ea, așa că singurii care se mai miră cînd o văd sînt cîinii, care îi umezesc conștiincios roțile, și pietonii rătăciți, de exemplu cele două pițipoance blonde, pe role, pe care le-am întîlnit într-o seară. “Fată, ce mașină mișto! Îți dai seama cîți bani are ăsta?” “Fată, mă lași. Tu nu vezi că e modelul de anul trecut, cu 50 de cai mai puțin și transmisie manuală? E un hîrb, are suspensia varză și nici măcar n-are motor supraalimentat. Păi, am văzut eu ieri un BMW M3 cu cip la motor…”
Mi-am adunat falca de pe jos și am continuat să merg. După un timp am regretat, sigur fata aia știa ce am la mașină, de se aude un păcănit cînd accelerez în viteza a treia.
