Viitorul sună bine: puteți merge în America fără viză și fără teamă de agenții ICE, pentru că orice urmă de civilizație s-a retras în cîteva orașe păstorite de megacorporația Advancorp. Restul e deșert bîntuit de fiii ploii, nomazi separați de civilizație, deconectați de la nanotehnologie și, evident, rupți în fund. Nu strîmbați din nas, față de pustiul radioactiv care-a ajuns Europa, e vis. Iar despre federația Kindrusarilor, care adună tot ce e mai civilizat din estul lumii, ce să mai vorbim…
Cam asta e situația în anul 2191, cînd Sapient își ia zborul și continuă povestea pornită de Sentient, primul volum al seriei Nordam 2190. Pe scurt, că poate vreți să-l citiți și eu vă rețin: Rhad Wilder e un Făt-Frumos care, după lupte și intrigi complicate pentru putere și influență în corporația stăpînă peste Lumea Nouă, a obținut și pe Sondra, fata împăratului, și jumătatea de împărăție. Care nu e chiar jumate, dar e o halcă zdravănă de acțiuni care, cuplate cu ale nevestei, îi dau greutate în grupul select de la vîrf. Asta spre spumele și disperarea lui Milton Husk, care doar întîmplător seamănă moral cu un personaj real, deși incredibil de infect.
Dar Rhad are un secret rușinos. Și un frate geamăn care îi cam ocupă, literalmente, gîndurile. Și legături cam suspecte cu sentienții, androizi deșteptați la viață, deși, să fii conștient în asemenea vremuri mi se pare pură prostie. Și o nevastă voluntară, care ia problema în propriile mîini. Nu mai lipsea de aici decît o doză țeapănă de neașteptat, care să răstoarne toată ierarhia.
Prima jumătate a cărții este un ghem încurcat de cleveteli și intrigi, întins de pe Pămînt și pînă pe Titan, unde roboții Kindrusar pregătesc un atac sinistru asupra Nordam, dușmanii lor de moarte. Lucrurile se mișcă încet, dar sigur, înspre un dezastru planetar, încurcat cu puțină trădare, dileme existențiale, dragoste chioară și ură pentru ticălos. Recunosc însă, aș fi intrat chirurgical peste dialogurile în care se discută despre acțiuni și cote de reprezentare, cam prea multe după părerea mea de cetățean care nu citește Excel-uri de plăcere. Nu că i-aș considera dubioși pe ciudații care o fac.
A doua jumătate e pentru oamenii normali care apreciază acțiune și măcel la nivel genocidal. S-au adunat norii negri, s-au aliniat planetele, e timpul să curgă sînge și lichid de frînă, sau ce naiba au sentienții ăia prin circuitele lor integrate. Autoarea nu se teme să calce pe accelerație din ce în ce mai apăsat și o face foarte bine. Cartea zboară, ca să zic așa, cam de cînd zboară și Făt-Frumos în cosmos să se joace de-a Exilul și Împărăția lui Camus. Glumesc, habar n-am ce scrie Camus în cartea aia, voiam doar să dau o referință culturală obscură.
Dacă tot a muncit o carte jumătate să creeze o lume, Alina Voinea n-are nicio jenă să o facă bucăți în furtuna epică pe care o dezlănțuie pe final. Între război planetar, întorsături de situație și dezvăluiri neprevăzute, povestea dă Kindrusarului ce-i al Kindrusarului și acțiunii ce-i al acțiunii. Fază mișto: dacă nota de Dune m-a amuzat, aia de Fundația m-a surprins extrem de plăcut.
Am încercat să fiu prudent cu detaliile, pentru că nu toată lumea e normală și citește direct finalul, să vadă ce urmează. Spun doar atît: am descoperit, spre mirarea mea, că lumea asta a Nordam-ului mi-a rămas în cap zile bune. Ceea ce, sincer, nu-i puțin lucru. Kudos, cocoană!
Alina Voinea, Sapient – Nordam 2190, Editura Crux Publishing, 2026
alt sf standard, scris de zici ca e AI?