Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Șocanta dispariție a rîului Olt. Poliția și Parchetul nu investighează răpirea unor cursuri de apă minore de către băieții deștepți din Energie

Zoom Șocanta dispariție a rîului Olt. Poliția și Parchetul nu investighează răpirea unor cursuri de apă minore de către băieții deștepți din Energie

Pămîntenii care și-au făcut curaj să străbată Valea Oltului, pe acea șosea nereparată de pe vremea lui Aurelian, au fost martorii unei dispariții. De două săptămîni, între Gura Lotrului și Călimănești nu e nici țipenie de Olt. Rîul mare, falnic, larg și învolburat, care l-a făcut pe Geo Bogza să lase șase luni băutura și să-i dedice o carte, nu se mai vede de pe șosea. Dacă tragi pe dreapta și te apleci peste parapet, ai șanse să zărești, printre tufe și bolovani, un pîrîiaș lat cît să poată întoarce un porcușor. Nici la izvoare, în Hășmașul Mare, Oltul nu arată atît de pipernicit. Dacă s-ar fi pișat în amonte un șofer de TIR, ar fi fost ceva mai multă apă. Pe locul unde ar fi trebuit să fie fundul acestui afluent furios al Dunării e acum un maidan mocirlos, plin de pet-uri și crăci, printre care a început să-și arate verdele iarba de noiembrie. Peștii mari au fost culeși direct de pe sol, fiindcă n-au reușit să se ascundă în pietriș sau în urzici, iar în apa rămasă se zbat doar murgoii, chișcarii și obleții. Ca în fotografiile islandeze, în care vedem cum rămîn straturile Terrei după trecerea ghețarilor, malurile Oltului ne arată, cu umezeala și dîrele lăsate de curenți, cei șapte metri de apă lipsă. E ca și cum cineva a furat nu numai cei 330 de metri cubi pe secundă, cît măsoară debitul Oltului în zona de mijloc, ci și întreaga lume sălbatică din jurul lor, cu stîrcii, lișițele, mihalții, scobarii, mrenele, șalăii și pescarii undițari care-și perpetuau specia în jurul grătarului. Cînd vezi așa ceva îți vine să te gîndești la catastrofe, să chemi Poliția, să-l suni pe Mărmureanu.

De fapt, trebuie să suni doar la Sucursala Hidrocentrale Rîmnicu Vîlcea, să înjuri și să închizi, fiindcă duminica nu răspunde nimeni. Sînt 13 hidrocentrale pe sectorul mijlociu al Oltului. Toate sînt de tipul centrală-baraj, au turbine Kaplan și efect devastator asupra somnului, crapului, văduviței și plăticii. Pentru șalău, clean, avat și mihalț, pești considerați prea iuți pentru turbinele Kaplan, au fost construite trei microhidrocentrale și patru stații de pompare a apei. Toate aceste agregate scot, din tocarea fondului piscicol, 559 de megawați. Adică de două ori mai puțin decît lanțul de baraje de pe Lotru, care extermină și specii deja dispărute, ca lipanul, păstrăvul curcubeu sau lostrița.

Știu, electricitatea e ceea ce se adaugă capitalismului ca să obținem ceva din fosta putere a sovietelor. Confort fără industrie nu se poate, și nici progres fără dezastru natural. Dar mă uitam la groapa din care se evaporase Oltul cu tot cu ecosistem și mi-am amintit de neștiutele execuții în masă din adîncurile pădurii.

De ani buni, în numele lui Tesla, Faraday și Coulomb, băieții deștepți din energie comit crime la scară litosferică. Rîurile sălbatice care străbat Carpații, pîrîurile care adăpostesc cele mai fine și mai rare creaturi ale momentului sînt golite de apă. Țevi uriașe preiau vlaga hidrografică și o varsă în niște moriști private. Așa-numitele captări de debit sînt moda mafiotă care te transformă din simplu hoț în miliardar. Ca să poți tranzacționa energie, trebuie să dovedești că ești producător, oricît de mărunt, de energie hidro. Asta fac gangsterii energetici: distrug rîurile ca să-și legitimeze un căcat de micro-microhidrocentrală, pe baza căreia au dreptul să se înfigă la contracte cu statul. Sînt sute de cazemate de beton înfipte în inima pădurii, care sug, prin tentacule instalate cu Fadroma, debitul și peștii din ape virgine. Operațiunile se derulează continuu și în tăcere absolută, așa cum procedează alde Vulpescu, Mihăilă și Brădean atunci cînd își fixează comisioanele. În numele curentului electric, Natura e îngropată de vie cu tot cu copiii ei scăpați din colectivizare, din poluare și din defrișări, fiindcă nimeni nu se deranjează să le fută muma-n cur unor tipi cu burtă, proști și angajați la stat, al căror unic merit e că nouă nu ne pasă.

Ei, dar sînt semne că vlaga românului n-a murit de tot. În continuarea aceluiași drum spre București, undeva pe Dealul Negru, la o curbă periculoasă, națiunea a răbufnit și a scris cu graffiti pe parapetul de beton: "Armânlu nu gheari".

Pe autostrada Pitești-București, te simți ca Traian înaintînd printre acvile. Drumul e străjuit de ulii, care pîndesc, din parii fostului gard de protecție, următorul cîine strivit de mașini. Din 1997, de cînd consorțiul italian Astaldi a încasat de cinci ori mai mulți bani decît prevedea contractul ca s-o repare, A1 a mai fost reparată de Ministerul Transporturilor și de Euroconstruct, la prețuri doar duble față de cele oferite de austriecii de la Alpine Mayderer. De păzit, au păzit-o mulți derbedei politici pe zeci de milioane, ultimul contract fiind încasat de ginerele lui Vasile Blaga. Ca urmare, hoții au furat nu numai panourile de protecție și indicatoarele, ci tot gardul lateral, cel care împiedică coioții, oile și bețivii să alerge pe carosabil. Poți călca și vaci pe A1. Dacă iei doar un uliu în parbriz, consideră-te norocos și ține-ți gura. Altfel, poți fi arestat pentru braconaj.

3 comentarii

  1. #1

    Un articol excelent;Pe cit de trist pe cit de adevarat. Cel mai trist e faptul ca nicimeni nu face NIMIC impotriva acesto crime impotriva naturii si indirec Cominia Europeana ar trebui informata!!! Dar cine s-o faca pentru romani?

  2. #2

    Nu conteaza natura, energie sa avem. Si asa scumpa pentru cetateanul de rand. Ma astept ca cineva de la ministerul mediului sa-i rupa cu amenzile si sa le inchida hidrocentralele. Pacat!

  3. #3

    felicitari complete comentatorului Valcan Iulian pentru poza=))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Un vaccin la îndemîna oricui

    24 noiembrie 2020

    Patriarhii ortodocși care și-au dat singuri cu cădelnița-n coaie după ce au afirmat că virusul liliacului chinezesc, nefiind creștin, nu are ce căuta în biserică au acum un bun prilej […]

  • Pfizer președinte

    24 noiembrie 2020

    Nu mai sînt paturi la ATI. O spun medicii, o spune presa, o spun pacienții care se agață de viață pe holuri. Ba sînt, spun Orban și Tătaru, care nu […]

  • Cățeii pandemiei

    24 noiembrie 2020

    S-au umplut orașele, în principal, de căței, de obicei de talie mică, abandonați. Mulți sunt câini din acele rase incerte, pe care, pe întuneric, i-au putea confunda cu o pisică, […]

  • Împărat și proletar (Scrisoarea a IV-a, către prieteni)

    17 noiembrie 2020

    Străbunica mea Iulica Bonțideanu, greco-catolică din comuna Soareș, de lîngă Bobîlna, care a dormit toată viața cu capul pe Biblie pînă la vîrsta de 101 ani, avea obiceiul de a […]

  • Poporul fără ardere internă

    17 noiembrie 2020

    Iohannis a risipit un mandat de cinci ani învățînd să citească din prompter și numărînd plopii de două ori pe săptămînă pe drumul spre Sibiu, dar putea să recupereze în […]