Te-ai aştepta ca la Casa Presei să rămână, după topirea mormanelor de zăpadă, doar nămolul peluzelor presărate ici-colo cu pungi, chiştoace, prezervative folosite şi coji de salam. Nimeni nu ştie cu adevărat de ce aici încolţesc câinii vagabonzi şi nu ghioceii ori alţi vestitori firavi ai primăverii. Speculaţii sunt multe, unii spun că de vină ar fi presa, căţeaua de pază a democraţiei, intrată în călduri, alţii zic că motivul strângerii haitelor ar fi imensa labă de picior vopsită în roşu, cocoţată pe soclu în locul lui Lenin.
Lucrarea, dedicată ziariştilor ajunşi desculţi datorită crizei care bântuie media, declanşează în rândul patrupedelor reflexe pavloviene cu trimitere directă la gambele şi gleznele editorialiştilor care critică Puterea. În fine, pentru că aici au fost muşcaţi şi muncitori încărcători-descărcători la tipografia pentru manuale şcolare, care au lipit pe pereţii vestiarului fotografii cu pictorialul glossy al Elenei Udrea, sunt indicii că de vină e doar agresivitatea hormonală a dulăilor scăpaţi necastraţi la raziile hingherilor. Nu este de mirare de ce în jurul Casei Presei se circulă mai mult cu maşina, ca în Serengetti, gen safari cu carnasierii strânşi la roata maşinii, şi nici de ce mai-marii zilei dau târcoale Casei Presei cu lese şi botniţe. Doamne fereşte să faci o pană aici! Meseria de ziarist este periculoasă, pentru că poţi oricând să dai peste o mină anti-personal de dragul unui reportaj la Kabul, peste un glonţ dum-dum în emisie directă la Damasc sau peste un câine la Bucureşti, în drum spre redacţie, după ce ţi-ai luat cafeaua de la chioşc. Mi-aduc aminte că prin 2008 era o potaie albă care a reuşit să muşte, tăcut şi pe la spate, jumătate din gleznele ditamai trusului de presă. Ce vremuri… Găseam ziariste drăguţe, mai tinere şi mai lipsite de experienţă, la ceasurile târzii ale închiderii ediţiei cotidienelor, căţărate de ore bune pe capotele maşinilor, în parcarea din spatele Casei Presei. Erau asediate de târle fioroase de câini, aşteptând cu înfrigurare sosirea unui prinţ salvator, cu vaccinul antirabic făcut. După patru ani, ziaristele căţărate pe maşini au dispărut, iar câinii s-au înmulţit, semn că din presa eutanasiată nu vor mai rămâne în curând decât maidanezii de pază ai democraţiei, hotărâţi să nu mai lase orice găozar să latre cum vrea el prin tot felul de ziare şi televiziuni.
jenibil; va mor parintii de foame si voi vorbiti de caini care pana la urma sunt „creatia” omului
@andrei ciudata ideie…eu de exemplu,desi cresc doi comunitari,jur ca n.am procreat nici unul!