E vară, e soare, e și iarbă verde, pe care oricine ar vrea să se tăvălească fără grijă, indiferent de vârstă; totuși, în timp ce se tăvălește, copilul din fiecare ar trebui să țină seama că de sub ea pândesc pericole: balegi, căcăreze, căcățeii câinilor unor vecini nesimțiți, cioate, cioburi și, evident, căpușe! Medicii trag semnale de alarmă prin presă, amintesc că acum e vârf de sezon pentru aceste lighioane (la fel ca pentru turiști) și că numărul persoanelor afectate crește de la un an la altul – mai ales în vacanțele de vară, când cei mici petrec mai mult timp pe afară…
Niște entomologi români au făcut zilele trecute o importantă descoperire științifică: în unele zone ale țării doar anumite căpușe sug sângele unor anumiți localnici, în timp ce altele refuză și fug de ei când îi văd din iarbă! Aceiași cercetători susțin că un comportament asemănător se întâlnește și la țânțarii din aceleași regiuni; unii au încercat să-l pună pe seama diferențelor dintre grupele sangvine ale victimelor, în timp ce alții spun că e de la feromoni, motiv pentru care colegii din cele două tabere s-au luat la bătaie și nici nu-și mai vorbesc.
A treia opinie vine de la barmanul unui bufet dintr-o asemenea zonă: Gică zice că țânțarii îi ciupesc mai ales pe clienții aflați la terasă, deja ciupiți, și se îmbată de la alcoolul din sângele lor, așa că încep să bâzâie cu greutate și să zboare împleticit; a doua zi le este rău, că îi vede dimineața adunați pe pervaz cum încearcă să decoleze, cu trompele îndoite și aripile boțite. Unii nu mai sug sânge în viața lor, dar alții devin dependenți și revin seară de seară la anumiți consumatori, cărora le-au dat de gust. „Tot așa e și cu căpușele: am strivit ieri una și mirosea exact ca nea Benone, a rachiu cu cola! Ce-i în gușă e și-n căpușă, știți cum se spune!”.
